Pericolul Neubert pentru Reghecampf: neamţul care l-a făcut mare în România îi poate scurta şederea în Arabia Saudită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Thomas Neubert
Thomas Neubert

După semnarea contractului cu Al-Hilal, preparatorul fizic a avut un discurs prin care a demonstrat că nu ştie ce îl aşteaptă la Riad.

Ascensiunea Stelei din ultimele două sezoane s-a datorat şi pregătirii fizice de care a beneficiat echipa sub comanda lui Thomas Neubert.

Neamţul va face parte din stafful lui Reghecampf şi la Al-Hilal şi şi-a expus planurile de viitor în Arabia Saudită. „În primele trei luni, vreau să muncesc, zilnic, câte 20 de ore ca să le arăt cum se face treabă. Îmi doresc, de asemenea, să schimb şi mentalitatea de acolo“, a povestit preparatorul fizic. 

Neamţul e pe cai mari, însă, în ultimii ani, s-a văzut că cine a încercat să facă revoluţie în fotbalul din zona Golfului Persic a eşuat. De altfel, antrenorii români care au lucrat sau lucrează acolo au şi o vorbă: „La arabi, tu trebuie să te adaptezi la fotbalul lor, fiindcă ei nu pot fi scoşi din ritmul lor“.

Boloni, „lucrat“ şi demis

Un exemplu elocvent, care arată că nu poţi face schimbări radicale în zona arabă, e cel al lui Ladislau Boloni. Un antrenor cu un CV impresionant în Europa, acesta a avut un eşec dureros la a doua sa echipă din Orient, Al-Wahda (Emirate). În 2010, Boloni a fost angajat în mai ca să fie demis în septembrie, chiar după o victorie! Motivul? Metodele sale de lucru n-au fost agreate de jucători, care l-au „lucrat“ la conducere până au obţinut concedierea românului!

Ulterior, Boloni a explicat: „În zona arabă, dacă ai programat două antrenamente într-o zi, îi deranjezi pe toţi, inclusiv pe magazionerul echipei, iar într-un final grupul te va respinge“.  

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite