Performanţă reflectată ruşinos la TV: cum au reacţionat posturile de sport după calificarea Astrei în grupele UEFA
0Digi Sport, Sport.ro şi Dolce Sport au, zilnic, emisiuni care durează ore în şir şi în care, de multe ori, e dezbătut nimicul. Joi seara, fotbalul românesc a bifat cel mai important rezultat din ultima perioadă: o echipă de Liga I a eliminat-o pe una din Premier League. Reacţia primelor două canale de sport a fost inexistentă.
Astra Giurgiu nu e nici cea mai atractivă şi nici cea mai iubită echipă din întrecerea internă. E însă campioana României şi, joi, s-a impus eroic, la Londra, în faţa unei trupe din prestigiosul campionat englez. Acelaşi campionat de unde provine Manchester City, grupare care tocmai a dat cu Steaua de pământ, scor 6-0, în două partide.
Dacă televiziunile de sport au dedicat ore întregi eliminării Stelei, în schimb, calificarea Astrei a trecut aproape neobservată. Doar Dolce Sport a avut o emisiune specială la finalul partidei West Ham - Astra. Sport.ro şi Digi Sport au „dormit“, iar ultimul post a „reuşit“ chiar o „performanţă“ de necrezut: la puţin timp după ce giurgiuvenii au învins West Ham, scor 1-0, a început să dea reluarea emisiunii în care, miercuri, s-a analizat eşecul Stelei, la Manchester, cu City!
Trebuie precizat că, având în vedere că niciun post românesc n-a cumpărat drepturile pentru confruntarea West Ham - Astra, meciul a fost transmis în România de un canal internaţional de sport, Eurosport. Altfel, iubitorii fotbalului din ţară n-ar fi văzut nici măcar victoria obţinută de echipa campioană.