Patru generaţii explică ce înseamnă Liverpool

Patru generaţii explică ce înseamnă Liverpool

Gerrard, Torres şi Kuyt sau motivul pentru care Liverpool este favorita numărul unu la casele de pariuri!

„Adevărul“ a stat de vorbă cu câte un jucător de la Petrolul, Dinamo, Rapid şi Steaua, formaţii care s-au confruntat de-a lungul anilor cu celebra trupă britanică. Liverpool este un nume de coşmar pentru echipele româneşti. Ne-am confruntat cu „cormoranii“ de cinci ori şi am suferit tot atâtea eliminări.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dintre toate reprezentantele noastre, Petrolul a fost cea mai aproape de a da lovitura. În sezonul 1966-'67, în primul tur din Cupa Campionilor, ploieştenii au fost învinşi în Anglia dar au obţinut o victorie istorică în retur, pe teren propriu. După cele două partide, scorul a fost 3-3.

Cum la vremea respectivă nu exista regula golului marcat în deplasare, cele două formaţii au mai jucat un meci, pe teren neutru, la Bruxelles. Acolo, englezii au obţinut victoria (2‑0), dar şi calificarea. De atunci, de aproape 44 de ani, niciun club de la noi n-a mai reuşit să învingă Liverpool. De altfel, bilanţul confruntărilor directe dintre noi şi ei este unul care, mai degrabă, îi descurajează pe Galamaz şi compania. În opt meciuri, Liverpool s-a impus de cinci ori, românii smulgând, cu mari emoţii, trei rezultate de egalitate.

„Adevărul" a stat de vorbă cu fotbalişti din generaţii diferite, oameni care au simţit pe propria piele ce înseamnă Liverpool, pentru a afla ce îi aşteaptă acum pe elevii lui Ronny Levy în „dubla" din Liga Europa. Costică Moldoveanu, autorul primului gol al Petrolului din 1966, Ionel Augustin, titular în „dubla" Dinamo - Liverpool din 1984, Adrian Iencsi, om de bază în duelurile de foc ale Rapidului cu „cormoranii" din 2000, dar şi Daniel Opriţa, unul dintre cei mai buni oameni ai Stelei de pe „Anfield" în 2003 au rememorat momentele trăite în acele întâlniri istorice.

IONEL AUGUSTIN: „Oneaţă“ a ratat şase ocazii uriaşe, în tur, în Anglia!

„Adevărul": Povestiţi-ne cum a fost la Liverpool.

Ionel Augustin: Ne-am pregătit bine. Ştiam tot despre ei, mai ales că îi întâlniserăm cu un an înainte de „dubla" din Cupa Campionilor Europeni la un turneu amical în Spania. I-am bătut cu 3-2 şi eu am dat două goluri.

La Liverpool aţi apucat să vizitaţi oraşul?

Da. Am ajuns în Anglia cu o zi înainte de meci. În dimineaţa partidei am ieşit din hotel, dar ne-au luat paşapoartele ca să nu se „piardă" vreunul dintre noi. A venit un autocar, ne-a dus la câteva obiective turistice, am intrat în câteva magazine, dar nu am cumpărat nimic.

De ce?

Eram concentraţi la meci şi nici nu aveam bani. Era diurna 2 dolari pe zi.

Cum era atmosfera?

Nu ne-am speriat deloc. Noi eram obişnuiţi cu cuplajele de pe „23 August", unde erau 70.000 de spectatori şi un public ostil pentru că erau şi rapidişti, şi stelişti, nu numai dinamovişti. N-am avut probleme pe „Anfield".

Aţi pierdut cu 1-0 şi 2-1. Mai ţineţi minte ce s-a întâmplat exact?

Din păcate, am fost printre cei care au avut o mare vină la eşec. La Liverpool am avut şase ocazii clare de gol, una dintre ele singur cu portarul, şi n-am marcat! Apoi, a venit golul lui Lee, care era cel mai scund de pe teren şi, culmea, a înscris cu capul fiindcă noi eram toţi concentraţi la Ian Rush. În retur am fost dezavantajaţi de teren pentru că a plouat şi ei erau obişnuiţi. În plus, noi am fost efectiv terorizaţi!

Cum adică?

Nu se acceptau echipele din Est. În tur, Movilă a avut dublă fractură de mandibulă, dar cel care l-a faultat n-a păţit nimic. Mulţescu a luat două galbene, iar Andone a fost suspendat degeaba.

De ce?

Arbitrul nu i-a dat niciun „galben", dar observatorul a făcut un raport suplimentar la UEFA şi l-a suspendat pe Ando pentru faulturi repetate!

Poate acum Urziceniul să învingă Liverpool?

Unirea trebuie să înscrie, e esenţial într-o asemenea competiţie să dai gol în deplasare, altfel n-ai şanse.(Bogdan Savin)

FC LIVERPOOL 1
Grobbelaar - Neal, Lawrenson, Hansen, A. Kennedy - S. Lee, Johnston, Souness, Whelan - Dalglish, Rush. Antrenor: Joe Fagan
DINAMO BUCUREŞTI 0
Moraru - Rednic, Al. Nicolae, Marin Ion, Stănescu - Movilă (72 Gh. Mulţescu), Andone, Dragnea - Ţălnar, Augustin, Orac (84 Iamandi). Antrenor: Nicolae Dumitru „Nicuşor"
A marcat: S. Lee (26).
Stadion: "Anfield Road": 36.941
Competiţie: Cupa Campionilor, semifinale
Data: 11.04.1984

DINAMO BUCUREŞTI 1
Moraru - Mărginean (77 Iamandi), Marin Ion, Al. Nicolae, Stănescu - Rednic, Dragnea, Augustin - Ţălnar, Turcu, Orac (67 Custoff). Antrenor: Nicolae Dumitru „Nicuşor"
FC LIVERPOOL 2
Grobbelaar - Neal, Lawrenson, Hansen, Kennedy - Lee, Johnston, Souness, Whelan - Dalglish (77 Nicol), Rush. Antrenor: Joe Fagan
Au marcat: Orac (39) / Rush (11, 85).
Stadion: „23 August": 70.000
Competiţie: Cupa Campionilor, semifinale
Data: 25.04.1984

FC LIVERPOOL 3
Clemence - Lawler, Yeats, Smith, Lloyd - Hughes, Hall - Lindsay, Heighway (79 St. John), McLaughlin, Thompson. Antrenor: William Shankly
DINAMO BUCUREŞTI 0
Constantinescu - Cheran, Stoenescu, Dinu, Deleanu - Sălceanu, Mustăţea - Nunweiller VI, Lucescu (67 D. Popescu), Dumitrache, Haidu. Antrenor: Nicolae Dumitru „Nicuşor"
Au marcat: Lindsay (60), Lawler (76), Hughes (83)
Stadion: „Anfield Road": 36.525
Competiţie: Cupa UEFA, turul II
Data: 21.10.1970

DINAMO BUCUREŞTI 1
Constantinescu - Cheran, Nunweiller III, Stoenescu, Deleanu - Dinu, Nunweiller VI - Sălceanu, Popescu (30 Mustăţea), Dumitrache, Haidu. Antrenor: Nicolae Dumitru „Nicuşor"
FC LIVERPOOL 1
Clemence - Lawler, Smith, Lloyd, Lindsay - Hughes, McLaughlin - Hall, Evans (13 Boersma), Heighway, Thompson. Antrenor: William Shankly
Au marcat: Sălceanu (33) / Boersma (48)
Stadion: „23 August": 50.000
Competiţie: Cupa UEFA, turul II
Data: 04.11.1970

COSTICĂ MOLDOVEANU:„Păcat că nu i-am văzut pe Beatles"

„Adevărul": Cum aţi reacţionat când aţi aflat că veţi întâlni campioana unei ţări care tocmai câştigase Cupa Mondială?

Costică Moldoveanu: Nu ne-am speriat. Era o diferenţă mare şi atunci între echipele noastre şi cele din Anglia, însă ne-am spus că avem ocazia să arătăm că ştim fotbal. De altfel, meciurile cu Liverpool s-au încheiat cu rezultate onorabile. În plus, nu ni s-au acordat două penalty-uri. Unul la Liverpool, când am fost faultat chiar eu, la 0-0. Celălalt, în retur.

Meciurile nu au fost transmise la televizor...

Nu. Au fost prezentate imagini în cinematografe, în jurnalul dinaintea filmelor.

Aţi vizitat oraşul ?

Nu. Ai noştri ţineau foarte mult la rezultat. N-am avut timp de plimbare, deşi noi, jucătorii, am fi vrut, de pildă, să mergem să vedem formaţia Beatles, care a cântat chiar lângă hotelul unde am stat. Nu ştiu, poate că şi biletele erau scumpe. Plus că un concert ne-ar fi dat peste cap.

Cum a recompensat clubul victoria de la Ploieşti?

Am primit 500 de lei (râde). Nu erau banii de azi în fotbal. Şi cu atât mai puţin la noi. Pentru ultimul titlu ni s‑au dat 2.000 de lei, un stilou cu peniţă de aur, un ceas şi o mascotă de la Loto-Prono.

Credeţi că Unirea poate trece de Liverpool?

Vor fi meciuri grele dar orice este posibil. Campioana noastră a dovedit că este o echipă adevărată.(Marian Burlacu)

FC LIVERPOOL 2
Lawrence - Lawler, Yeats, Stevenson -
T. Smith, Strong - Callaghan, Hunt, B. Graham,
St. John, Thompson. Antrenor: William Shankly
Petrolul ploieşti 0
Sfetcu - Pahonţu, Al. Boc, Gh. Florea, Mocanu - Roman, Iuhas, Dragomir - C. Moldoveanu, M. Dridea I, Al. Badea. Antrenor: Constantin Cernăianu.
Au marcat: St. John (71), Callaghan (80)
Stadion: "Anfield Road": 44.364
Competiţie: Cupa Campionilor, turul I
Data: 28.09.1966

Petrolul ploieşti 3
M. Ionescu - Pahonţu, Al. Boc, Gh. Florea, Mocanu - Dincuţă, Dragomir - C. Moldoveanu, M. Dridea I, Al. Badea, V. Dridea II. Antrenor: Constantin Cernăianu
FC LIVERPOOL 1
Lawrence - Lawler, Yeats, Stevenson - T. Smith, Strong - Callaghan, Hunt, Milne, St. John, Thompson. Antrenor: William Shankly
Au marcat: C. Moldoveanu (36), Al. Boc (59), M. Dridea I (65) / Hunt (50)
Eliminat: Florea (88)
Stadion: "Petrolul": 10.857
Competiţie: Cupa Campionilor, turul I
Data: 12.10.1966

DANIEL OPRIŢA: „Eram la un pas să-i eliminăm"

„Adevărul": Cum a fost „dubla" cu Liverpool?

Daniel Opriţa: E cel mai mare meci în care am jucat vreodată. Rămân cu o senzaţie plăcută când mă gândesc la acele partide, însă am şi un gust amar, pentru că simt că îi puteam elimina. Cea mai plăcută amintire din jocul tur este acea fază în care l-am întors pe Traore pe toate părţile.

V-a fost teamă de ei?

În tur, nu. Am avut suporterii de partea noastră pe teren propriu. Noi eram obişnuiţi să jucăm în mocirla care era atunci pe Ghencea, ceea ce ne-a ajutat. Păcat că a ratat Neaga în minutul 90 o ocazie uriaşă, chiar am fi putut să-i batem.

Returul?

A fost cu totul diferit. Când am ieşit de la vestiare şi am auzit suporterii cum cântă imnul, mi s-a făcut pielea de găină. Am avut emoţii, de ce să nu recunosc, atmosfera de-acolo te lasă mut. Totuşi, tot noi am avut primele ocazii prin Claudiu Răducanu, Boştină şi Diniţă, iar apoi ne-au dat ei gol şi n-am mai putut să revenim.

Ce jucător te-a impresionat cel mai mult?

De departe, Steven Gerrard. Era formidabil încă de pe-atunci. E cel mai complet jucător din lume la ora actuală, are tot ce-i trebuie. Dar mie îmi plăcea mult Harry Kewell de la echipa lor de atunci. Am vrut să fac schimb de tricouri cu el în meciul de pe „Anfield", dar mi-a luat-o înainte Vivi Răchită şi mi-a furat această plăcere.

Crezi că Unirea Urziceni se poate califica?

Sigur că da. Cu determinare şi dăruire îi poate depăşi pe „cormorani". De altfel, Unirea ne-a obişnuit deja să facă meciuri mari în Europa, aşa că nu e deloc exclus să repete performanţele din Liga Campionilor. Mai ales că nici Liverpool nu mai e ce era anul trecut sau acum câţiva ani. Trece printr-o pasă mai proastă. (Sebastian Perju)

Steaua BUCUREŞTI 1
Homutovski - Rădoi, Răchită, Mutică, P. Stoica - Fl. Dumitru, Falemi, Aliuţă (73 Neaga), Boştină (62 Pitu) - Opriţa (85 Neşu), Cl. Răducanu. Antrenor: Victor Piţurcă
FC LIVERPOOL 1
Dudek - Finnan, Biscan, Hyypia, Dj. Traoré - Diouf (57 Le Tallec), D. Murphy, Gerrard, Riise - Heskey, Kewell. Antrenor: Gérard Houllier
Au marcat: Cl. Răducanu (69) /
Dj. Traoré (23)
Stadion: „Steaua": 22.000
Competiţie: Cupa UEFA, turul II
Data: 06.11.2003

FC LIVERPOOL 1
Kirkland - Diao, Biscan, Hyypia, Dj. Traoré - Diouf (69 Heskey), Gerrard, Hamann - Owen (89 D. Murphy), Kewell, Pongolle (69 Smicer). Antrenor: Gérard Houllier
STEAUA BUCUREŞTI 0
Homutovski - Rădoi, Răchită, Mutică, Stoica - Fl. Dumitru, Falemi (80 Pitu), Aliuţă (59 Paraschiv), Boştină - Opriţa (81 Diniţă), Cl. Răducanu. Antrenor: Victor Piţurcă
A marcat: Kewell (49)
Stadion: „Anfield Road": 42.837
Competiţie: Cupa UEFA, turul II
Data: 27.11.2003

Adrian Iencsi: „Ne-au dat gol în momentele când îi dominam clar"

„Adevărul": Erau „cormoranii" o forţă mai mare în urmă cu zece ani, când aţi jucat voi cu ei?

Adrian Iencsi: Liverpool a fost mereu o echipă iubită şi cu jucători valoroşi. Pe vremea aceea cei mai în vogă erau Michael Owen, Sami Hyypia şi Robbie Fowler. Ultimul era şi cel mai iubit de publicul de pe „Anfield", apoi venea Owen, care a făcut o mare greşeală că a plecat la Real Madrid. Dacă rămânea, ar fi fost acum la fel de adorat ca Gerrard.

Poate obţine Unirea mai mult decât a reuşit Rapid?

Normal. Nu ştiu cum s-au pregătit fotbaliştii din Urziceni după plecarea lui Dan Petrescu, dar dacă vor da dovadă de acelaşi curaj ca în partidele din grupele Ligii, pot obţine un rezultat mare în Anglia şi chiar calificarea! Unirea a demonstrat că e o echipă valoroasă şi în meciurile din Ligă. Să nu uităm că Urziceniul a învins Sevilla, care e la fel de tare ca Liverpool, dacă nu şi mai puternică.

Ce v-a spus Anghel Iordănescu înainte de meciul de pe „Anfield"?

Ne-a spus să jucăm relaxaţi, că nu avem ce pierde, că şi ei au tot două picioare. Am avut şi câteva ocazii bune. Să ştii că şi la Bucureşti am făcut o partidă bună, chiar dacă am fost învinşi. Ţin minte că am primit gol după o perioadă din joc în care i-am dominat clar.

Cine te-a impresionat cel mai mult de la ei?

Hyypia şi Owen. După meci am făcut şi schimb de tricouri cu Owen. Dar nu pot să uit nici atmosfera pe care o făceau suporterii. Am mai jucat şi în Rusia în meciuri importante cu stadionul plin, dar cum a fost pe „Anfield" n-am mai văzut nicăieri.(Elsion Vaso)

RAPID BUCUREŞTI 0
R. Lucescu - Iencsi, N. Stanciu, Mutică - Buta (46 Schumacher), Măldărăşanu, Isăilă, Iftodi (74 Buga), Frăsineanu -
N. Constantin (60 S. Radu), Pancu.
Antrenor: Anghel Iordănescu
FC LIVERPOOL 1
Westerveld - Song, Babbel, Henchoz, Ziege (85 Dj. Traoré) - Barmby, Carragher, Hamann, Diomède - Heskey (35 Murphy), Owen (80 Fowler). Antrenor: Gérard Houllier
A marcat: Barmby (28)
Stadion: „Giuleşti": 14.000
Competiţie: Cupa UEFA, turul I
Data: 14.09.2000

FC LIVERPOOL 0
Westerveld - Heggem, Babbel, Hyypiä, Dj. Traoré (52 Ziege) - Gerrard, Hamann, Berger, Diomède (61 Barmby) - Fowler, Owen. Antrenor: Gérard Houllier
RAPID BUCUREŞTI 0
R. Lucescu - Chiriţă, N. Stanciu, Constantinovici, Iencsi, Frăsineanu - Isăilă, Măldărăşanu, Schumacher (67 S. Radu), Iftodi (57 Bundea) - Pancu (75 N. Constantin).
Antrenor: Anghel Iordănescu
Stadion: „Anfield Road": 45.000
Competiţie: Cupa UEFA, turul I
Data: 28.09.2000


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: