Patricia Ţig, replică dârză cu Naomi Osaka. Japoneza s-a chinuit pentru calificarea în turul doi la Paris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
tig

Patricia Ţig a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din ultima vreme, dar nu a fost suficient pentru a o învinge pe jucătoarea aflată pe poziţia secundă în clasamentul mondial

În turul 1 al turneului de la Roland Garros, românca de pe locul 63 WTA s-a ridicat la înâlţimea mult mai titratei sale adversare, micile detalii făcând în final diferenţa. 

Partida a stat sub semnul echilibrului încă de la primele schimburi. Chiar dacă Osaka s-a distanţat în primul set la 3-0, primele două  game-uri au fost pe muchie de cuţit şi s-au decis la avantaje. Patricia nu a renunţat nici când adversara a ajuns să conducă cu 5-2 şi a trebuit să înfrunte mingi de set. A salvat trei pe propriul serviciu, după a care a reuşit break-ul şi a ajuns să servească pentru a egala la 5. Din păcate, Osaka a făcut imediat un break alb şi a luat setul după 48 de minute. 

Setul secund a fost unul de mare luptă, ambele sportive reuşind să îşi fructifice de fiecare dată avantajul serviciului. Osaka a avut doar două mingi de break, în game-ul 4 şi în game-ul 12, când a reprezentat totodată şi minge de meci, dar Patricia a găsit de fiecare dată soluţii să iasă din încurcătură. 

Tiebreak-ul s-a jucat tot de la egal la egal, însă japoneza a fost puţin mai exactă şi a reuşit să-l câştige cu 7-4.

În turul secund, Osaka va întâlni tot o sportivă din România, pe Ana Bogdan, care a învins-o azi pe Elisabetta Cocciaretto (113 WTA), scor 6-1, 6-3. (mai multe detalii aici)

Calificarea în turul al doilea la Roland Garros este recompensată cu un premiu de 84.000 de euro şi cu 70 de puncte WTA. Jucătoarele care pierd în primul tur primesc câte 60.000 de euro şi 10 puncte fiecare.

Meciurile din turul I în care sunt implicate sportive din România, la French Open 2021:

Duminică

*Patricia Ţig (63 WTA) - Naomi Osaka (2 WTA) 4-6, 6-7 (4)

*Ana Bogdan (102 WTA) - Elisabetta Cocciaretto (113 WTA) 6-1, 6-3

Luni

*Sorana Cîrstea (61 WTA) - Johanna Konta (20 WTA)

*Irina Begu (74 WTA) - Serena Williams (8 WTA)

*Mihaela Buzărnescu (173 WTA) – Arantxa Rus (84 WTA)

Marţi

*Irina Bara (122 WTA) - Astra Sharma (124 WTA)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite