Patricia Ţig, criză de nervi: „Ăsta e dobitoc, frate! Nu ştie nimic!“. Scene incredibile în Thailanda

Patricia Ţig, criză de nervi: „Ăsta e dobitoc, frate! Nu ştie nimic!“. Scene incredibile în Thailanda

Patricia Ţig are nouă victorii şi trei înfrângeri în 2020, dar două dintre eşecuri au fost cauzate de probleme medicale

Patricia Ţig (105 WTA) e printre puţinele jucătoare de tenis din România care, în ultima perioadă, se află pe un trend ascendent.

Ştiri pe aceeaşi temă

Patricia Ţig a făcut un 2019 foarte bun, încheiat pe locul 114 WTA, iar asta din postura unei sportive care, la un moment dat, era fără clasament! 

În 2020, românca de 25 de ani şi-a început parcursul într-un turneu ITF, la Canberra, în care a avansat până în finală, dar n-a mai putut juca în meciul pentru trofeu din cauza unei accidentări. Din păcate, această problemă medicală a lăsat urme, iar Ţig a fost învinsă în primul tur al calificărilor la Australian Open.

A urmat o nouă finală ITF, de această data la Nonthaburi (Thailanda) şi, din nou, Patricia a fost răpusă de probleme medicale, de această data în meciul pentru trofeu cu o altă româncă, Irina Fetecău (346 WTA).

În această săptămână, Ţig e la Hua Hin (Thailanda), unde tocmai a învins o favorită, trecând de Yafan Wang (56 WTA), scor 6-1, 1-6, 7-6. În tiebreak-ul decisivului însă, la 4-4, meciul a avut un moment extrem de tensionat, după cum s-a văzut pe imaginile Digi Sport, postul care a transmis partida.

Concret, Wang a trimis mult afară, însă arbitrul a dictat rejucarea punctului, crezând că Ţig a cerut challenge, înainte ca Wang să dea afară! Patricia a explodat de nervi, s-a certat minute bune, atât cu arbitrul întâlnirii, cât şi cu supervizorul meciului, iar, la un moment dat, s-a întors spre soţul şi antrenorul ei, Răzvan Sabău, şi a strigat în română: „Ăsta e dobitoc, frate! Nu ştie nimic!“. Bineînţeles, arbitrul a fost ţinta Patriciei.

În final, după minute bune de discuţii contradictorii, punctul a fost rejucat şi câştigat, din nou, de Ţig. Aceasta s-a impus apoi cu 7-5 la tiebreak, avansând în optimi, unde se va duela cu Xiaodi You (210 WTA).

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările