Partener nou pentru Cătălin Moroşanu, în promoţia Dynamite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Promoţia condusă de Cătălin Moroşanu, Dynamite Fighting Show, a anunţat un nou parteneriat înaintea startului sezonului 2019.

Este vorba de unul dintre jucătorii români de pe piaţa de accesorii telecom şi entertainment, acordul fiind unul multianual.Anunţul a fost făcut prin intermediul unei şedinţe foto inedite la care au fost prezenţi doi dintre sportivii care luptă în cadrul galelor Dynamite, Cristian Ristea şi Ciprian Şchiopu. După ce anul trecut au avut loc trei gale, la Bucureşti, Piatra Neamţ şi Craiova, pentru 2019, Dynamite pregăteşte patru astfel de evenimente.

"Kickboxingul este un fenomen în creştere, iar faptul că este din ce în ce mai atractiv, nu doar pentru fani, ci şi pentru parteneri, ne bucură enorm. Parteneriatul cu Tellur înseamnă un pas înainte pentru sporturile de contact deoarece va veni împreună cu o gamă de produse IT şi accesorii dedicate fanilor Dynamite", a declarat Alin Huiu, managerul Dynamite Fighting Show.

"Parteneriatul cu Dynamite Fighting Show este o declaraţie că poţi alege tehnologia în favoarea ta şi, că pe lângă faptul că kickboxingul poate fi practicat ca sport de contact, fitness sau autoapărare, este un sport care te disciplinează şi ajută să te concentrezi mai bine în ceea ce faci", a declarat George Barbu, CEO ABN Systems International.

Imagine indisponibilă

Dynamite Fighting Show a luat naştere în iulie 2018 şi a organizat trei evenimente de-a lungul sezonului trecut, la Bucureşti, Piatra Neamţ şi Craiova. Acestea au reuşit să se impună pe piaţa media, Pro TV, televiziunea parteneră a DFS, fiind lider de audienţă detaşat la fiecare dintre cele trei transmisiuni. Totodată, galele DFS au reuşit să umple cele trei arena, trei dintre cele mai mari din România, la Piatra Neamţ, biletele fiind epuizate cu două zile înainte. Printre sportivii care au luptat în cadrul galelor DFS se numără Cătălin Moroşanu, Andrei Stoica, Benny Adegbuyi, Freddy Kemayo, Ion Pascu şi Bogdan Năstase. Şi pentru 2019, principalul partener va rămâne GoBet, divizia de parteneriate a gigantului Super Bet.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite