Paradoxul pandemiei: Spălaţi-vă pe mâini, dar să nu faceţi duş!

Paradoxul pandemiei: Spălaţi-vă pe mâini, dar să nu faceţi duş!

În numele combaterii COVID-ului, suntem invitaţi să ieşim de la sport nespălaţi

Pe măsură ce România relaxează unele restricţii, după mai bine de două luni, apar altele, unele, pur şi simplu, bulversante. „Adevărul“ prezintă câteva exemple concrete.

România s-a mândrit, pe durata stării de urgenţă, cu unele dintre cele mai drastice amenzi din lume, care, la final, au fost declarate şi neconstituţionale.
 
Acum, când suntem în stare de alertă, conducătorii ţării par a-şi fi fixat un nou obiectiv: stabilirea celor mai aberante măsuri, în numele combaterii coronavirusului. Şi, din păcate, exemplele vin din toate direcţiile, pentru toate domeniile de activitate! Ne rezumăm aici la cele de sport, fiindcă, în caz contrar, textul s-ar lungi atât de mult, încât e posibil să ne prindă valul doi!
 
 
Victorie: facem sport şi plecăm împuţiţi de la sală!
 
Preşedintele Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, Gabriel Toncean (foto), a anunţat, joi seară, pe pagina sa de Facebook, iminenta redeschidere a sălilor de fitness, la data de 15 iunie. Pe lângă faptul că România e printre ultimele ţări din Europa care ia o astfel de măsură - încă o dovadă că sportul de masă nu contează pentru autorităţi! - şochează unele dintre condiţiile care vor fi impuse pentru redeschidere.
 
„Nu va fi permisă folosirea duşurilor“, a scris Gabriel Toncean, în postarea sa. Ceea ce se poate traduce altfel: în plină pandemie, când toţi medicii ne recomandă, aproape obsesiv, să ne spălăm pe mâini, Guvernul României, prin Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Sporturilor, îi îndeamnă pe oameni să meargă la sală şi să nu facă duş, după efort! Şi, atenţie, asta într-o perioadă a anului în care, din cauza temperaturilor tot mai mari, lumea va transpira abundent, în timpul efortului! 
 
Nu e clar de ce zona duşurilor, în care există săpun, şampon şi alte soluţii sanitare, urmează să fie scoasă din funcţiune, însă e clar că această măsură aberantă a declanşat o revoltă online, în rândul iubitorilor de fitness. Iată doar câteva comentarii apărute la postarea preşedintelui Gabriel Toncean:
 
*Radu Valeriu Telcian - Mai bine plecăm împuţiţi, nespălăţi, murdari de sudoare, în condiţiile în care ni se tot spune de spălatul pe mâini, etc?
 
*Marius Coman - Cum să nu ai voie să faci duş? Sunteţi bolnavi? Spălatul este principala măsură de siguranţă şi, implicit, igienă!
 
*Marian Chivu - Fără duş! asta da măsură sănătoasă!
 
Şi ciudăţeniile redeschiderii sălilor nu se opresc aici! Gabriel Toncean a scris că „în prima etapă, vor fi redeschise doar sălile cu aparate de forţă, nu şi cele care oferă exclusiv spaţiu pentru aerobic“.
 
Iată o serie de întrebări: 
 
*De ce, dintr-un foc, jumătate dintre cei care aveau abonament la sală, pentru a merge la clasele de aerobic, sunt excluşi şi discriminaţi? 
 
*De ce prezenţa la clasele de aerobic e considerată mai periculoasă, decât prezenţa în sală, la un antrenament de forţă, cu greutăţi? Mai ales că cei din industria fitness au fost dispuşi să reducă şi capacitatea claselor de group-training, pentru a asigura normele de distanţare socială.
 
 
Camelia Potec: „Îmi vine să plâng!“
 
România a ignorat nu doar sportul de masă, în ultimele două luni - oricum e marginalizat la noi mereu! - dar dă dovadă de o lipsă crasă de respect şi pentru sportivii de performanţă!
 
Ceea ce reiese acum din modul în care sunt gândite măsurile de relaxare. Într-un dialog cu Agerpres, Camelia Potec (foto, sus), preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, s-a arătat indignată de faptul că, inclusiv după 1 iunie, bazinele vor rămâne închise, pe când plajele se vor deschide.
 
Declaraţiile făcute de Camelia Potec vorbesc de la sine şi n-au nevoie de alte comentarii:
 
*Am avut azi (n.r. - joi) o întâlnire la Ministerul Sănătăţii şi, din păcate, sunt şocată şi bulversată de ceea ce se întâmplă. Pentru că am avut nişte discuţii înăuntru, în care ni s-a spus că nu se pot deschide bazinele pentru sportivi, pentru că prin apă se transmite foarte, foarte rapid virusul COVID-19. 
 
*Am întrebat acolo de ce sportivii de performanţă nu pot avea acces la bazine, cu reguli stricte de igienă, dar alţii vor putea să intre, de exemplu, să înoate în mare, unde nu există apă cu clor, nu există reguli, unde te poate lovi un val şi contactul între persoane este foarte posibil.
 
*Specialiştii de la Ministerul Sănătăţii mi-au garantat că nici nu se pune în discuţie să se deschidă plajele şi să se intre în apă la mare. Iar la cinci minute după ce am ieşit din întâlnirea de la minister, aflu că preşedintele Iohannis a anunţat deschiderea plajelor la mare, începând cu 1 iunie. 
 
*Deci Ministerul Sănătăţii ne spune nouă că înotul este foarte, foarte periculos, că virusul se transmite uşor prin apă, iar, în acelaşi timp, preşedintele deschide plajele. Unii spun un lucru, preşedintele spune altceva.
 
*Mie îmi vine să plâng, pentru că şi dacă accept argumentul că virusul se transmite foarte uşor prin apă, mi s-ar părea normal ca această regulă să se aplice pentru toată lumea. Nu unii, şi mă refer aici la toată populaţia, să aibă acces la plaje şi să poată înota în mare, iar sportivii de performanţă, care şi-au dedicat viaţa sportului, pentru a-şi reprezenta ţara, să fie blocaţi în casă şi să nu se poată pregăti în bazine.
 
 
Gică Popescu: „E o nebunie ce se întâmplă!“
 
La fotbal, situaţia e la fel de dramatică! Şi, din păcate, şi aici curg măsuri ridicole. În primul rând, echipele stau izolate, în cantonament, de la 15 mai, de când s-a ridicat starea de urgenţă.
 
Şi, chiar dacă aşteptările erau ca, după data de 1 iunie, jucătorii şi cei din stafful tehnic să primească permisiunea de a merge acasă, pentru a reveni, zilnic, la antrenamente, aşa cum se întâmplă în restul planetei, se pare că nu va fi aşa!
 
„Am auzit zvonuri că federaţia ar vrea să ţinem jucătorii în cantonament şi pe întreaga perioadă a campionatului, un lucru de neînchipuit! Nu ştiu dacă e adevărat, dar e o nebunie! Nu poţi să ţii 9 săptămâni jucătorii în izolare la domiciliu, pe urmă să-i închizi încă 4! Eu am stat cu băieţii, au mâncat din caserole, nu coborau nici în holul hotelului. Vrem cu toţii să începem competiţia, dar nu putem să ne batem joc de jucători. Ajungem să punem pază la hoteluri, că sar jucătorii pe geam, fug acasă la familii, nu vrem să fim poliţişti!“, a tunat preşedintele Viitorului, Gică Popescu (foto, sus), la Digi Sport.
 
 
Gigi Becali: „Ăştia de la noi gândesc cu fundul!“
 
Şi scenariile ridicole gândite pentru fotbal nu se opresc aici, la închiderea echipelor în cantonamente, până la finalul verii.
 
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a făcut, joi seară, o afirmaţie şocantă la Pro TV, spunând că, din ce simte, dacă va fi un singur fotbalist depistat cu noul coronavirus, toată echipa sa va fi exclusă din competiţie!
 
„E o situaţie foarte dificilă, nu avem un răspuns. Situaţia pare mai degreabă ca echipa respectivă să nu mai continue competiţia (n.r. - dacă apare un caz de COVID-19). Cel puţin aşa stau lucrurile astăzi“, a afirmat Burleanu.
 
Prin comparaţie, în alte ţări, jucătorii depistaţi cu COVID-19 sunt izolaţi, separaţi de colegii lor şi carantinaţi 14 zile. Restul echipei face teste pentru noul coronavirus şi, dacă rezultatele sunt negative, îşi vede de pregătire, de meciuri. 
 
Spre exemplu, în Germania, când doi jucători de la Dynamo Dresda s-au îmbolnăvit cu COVID-19, într-adevăr, întreaga echipă a intrat în carantină. Nu s-a vorbit, însă, în niciun moment, despre excluderea formaţiei din 2.Bundesliga. În schimb, s-au amânat primele două partide ale echipei, de după reluarea sezonului. Dynamo Dresda va reveni pe teren, miercuri, 3 iunie, într-o confruntare Hannover.
 
Auzind declaraţiile lui Burleanu despre posibilă excludere a unei echipe, care are şi un singur bolnav, Gigi Becali a luat foc la Pro X:
 
*Du-te, bă, de-aici... Îl iei pe jucător şi gata, aşa e în toate ţările. Cum să fie exclusă echipa din campionat? Cum să faci aşa ceva? Ăştia nu gândesc cu capul, gândesc cu piciorul. 
 
*Suntem pe câmp, suntem în junglă? Astea sunt... Gata, hai că vorbesc aiurea. În ţara mea, oamenii gândesc cu fundul, nu cu capul. Normal că mă supăr! Oamenii n-au inteligenţă, minte, creier în cap. 
 
*Peste tot în Europa e altfel, un jucător băgat în carantină. Cum să excluzi echipa? Cine a spus aşa ceva? Nu cred aşa, nu cred!
 
CITEŞTE ŞI:
 
 
 
 
Oamenii au nevoie să stea cu familia, să vină veseli la stadion, nu trişti, i-am văzut cu capul în pământ. Eu am încredere în jucătorii noştri, dacă le spun să nu iasă, să meargă doar acasă, cu familia, asta vor face.
 
Pericolul nu a trecut, ştiu, trebuie să fim responsabili. Dar am făcut teste, nu au contact cu exteriorul, de ce noi stăm închişi şi alţi oameni nu?
Gică Popescu preşedinte Viitorul
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: