Pandurii - Săgeata 0-0: vor în Europa, dar nu mai bat pe nimeni la Târgu-Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa antrenată de Cristi Pustai a mai făcut un pas greşit pe teren propriu şi a ajuns la o contraperformanţă uriaşă pentru o echipă care, anul trecut, era implicată în lupta pentru titlu.

Etapa cu numărul 27 s-a încheiat cu o remiză albă, la capătul unui meci în care, paradoxal, oaspeţii ar trebui să fie nemulţumiţi de rezultat. Asta deoarece, în minutul 57, arbitrul Găman a văzut un henţ clar, comis de Breeveld în careu, însă a făcut semn că jocul poate continua. În mod normal, Săgeata ar fi trebuit să primească penalty, în condiţiile în care fotbalistul Pandurilor şi-a creat un avantaj evident, jucând mingea cu mâna.

Breeveld a văzut „roşu“ în minutul 88, după un cot în figură aplicat lui Deletici, care apucase să treacă de mijlocaşul olandez. După această fază, Săgeata a dominat în minutele rămase, iar Deletici a fost aproape de gol cu şut de la distanţă (89). 

S-a terminat 0-0, iar cei de la Pandurii n-au nicio victorie, acasă, în 2014 şi au luat doar două puncte din cele 12 posibile! În aceste condiţii, gorjenii s-au îndepărtat de locul 4, ultimul care va duce în Liga Europa. Trupa pregătită de Cristi Pustai e pe şase acum, la patru puncte pe Dinamo, care ocupă, momentan, poziţia a 4-a. 

Săgeata se află pe ultimul loc salvator, 14, cu 29 de puncte, la un punct de Oţelul, prima echipă care ocupă un loc, care duce în liga secundă.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite