Pancu rămâne la Rapid pe salariu de provincial. Află cât va câştiga simbolul giuleştenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarul majoritar al Rapidului, George Copos, a declarat că atacantul Daniel Pancu a semnat prelungirea contractului cu formaţia giuleşteană şi a anunţat că fostul fotbalist Adrian Iencsi este noul director sportiv al clubului.

"Aşa cum am spus încă din iarnă, Daniel Pancu rămâne la Rapid. El este rapidist devotat şi rămâne pe loc. A semnat prelungirea contractului şi va juca aici încă un sezon. La fel, un alt rapidist, Adrian Iencsi, este începând de astăzi noul director sportiv. El a semnat un contract pe o perioadă determinată, pe şase luni. Vedem cum se descurcă şi apoi prelungim", a explicat acţionarul rapidist. În ceea ce priveşte situaţia fundaşului Marcos Antonio, al cărui contract s-a încheiat în această vară, Copos a afirmat că nu ştie nimic despre el. "Nu ştim nimic de el. Îl aşteptăm la Bucureşti să discutăm", a adăugat Copos. Din câte se aude, Daniel Pancu va avea unul dintre cele mai mici contracte din echipă, urmând să câştige numai 72.000 de euro pe an, în timp ce media contractelor titularilor este de 180.000 de euro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite