Aşa se fac averile în România: Dan Adamescu, „investitorul“ care a venit la Oţelul pentru a scoate milioane de euro de la club. Schema unei „ţepe“ uriaşe

Aşa se fac averile în România: Dan Adamescu, „investitorul“ care a venit la Oţelul pentru a scoate milioane de euro de la club. Schema unei „ţepe“ uriaşe

Dan Adamescu FOTO Adevărul

Omul care a preluat fosta campioană a Ligii I în septembrie 2012 are o avere estimată la 850 de milioane de euro. Cine a avut curiozitatea de a afla cum un om poate ajunge la o asemenea sumă în conturi, are acum ocazia să primească răspunsul.

Nu mai departe de acum doi ani, Oţelul Galaţi câştiga titlul în România, participa în grupele Ligii Campionilor, şi încasa 20 de milioane de euro din partea UEFA. Adică o sumă din care un club din provincie ar fi trebuit să trăiască liniştit vreo 5-6 ani. 
 
Unde e Oţelul, acum, în 2013? Echipa tocmai a cerut intrarea în insolvenţă şi, după spusele fostului conducător, Marius Stan, actualmente primarul oraşului Galaţi, riscă să nu înceapă campionatul! 
 
De a unde a început totul?
 
Explică tot Marius Stan, omul după plecarea căruia echipa a intrat pe mâinile lui Dan Adamescu. În septembrie 2012, acest individ, cu o avere estimată la 850 de milioane de euro, a preluat Oţelul de la combinatul Sidex. Oamenii care au aprobat această mutare, în frunte cu preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului, Ionel Borş, au fost cei care, pe vremea lui Marius Stan, au blocat conturile echipei şi implicit accesul la milioanele de euro primite de la UEFA.
 
Brusc, după apariţia lui Dan Adamescu, Borş şi ceilalţi conducători ai Oţelului i-au predat acestuia clubul fără nicio opoziţie! „Adamescu a luat, fără să plătească nimic, un club-patrimoniu al Galaţiului, în conturile căruia avea 7,3 milioane de euro şi zero datorii, caz unic în România! Singurul scop al actualului acţionariat a fost devalizarea clubului de milioanele care se găseau în cont în momentul preluării lui!“, a povestit Marius Stan la Digi Sport.
 
Investitorul care a luat, n-a dat!
 
Ajuns acţionar principal la Oţelul Galaţi prin firma TNG Group, Adamescu a avut o interpretare personală a cuvântului „investitor“. Adică nu numai că n-a adus niciun ban la club, dar a început să golească toate conturile clubului.
 
Cum? A dezvăluit tot Marius Stan: „S-a încheiat un contract de asigurare cu Astra, în valoare de 4 milioane de euro! Patru milioane! Oţelul e, practic, cel mai asigurat club din România, atât de asigurat că se apropie de faliment!“.
 
Şi aici vine „schema“ prin care Adamescu a scos banii din conturi: Astra Asigurări face parte din TNG Group, care îi aparţine lui Adamescu. Practic, prin contractul de asigurări încheiat cu Oţelul, în valoare de 4 milioane de euro, Adamescu a luat banii de la club şi i-a virat în conturile unei societăţi pe care o deţine tot el. Şi aşa, averea omului de afaceri a crescut de la 850 de milioane de euro la 854 de milioane de euro!
 
Paradoxal, în momentul în care Astra Asigurări a semnat contractul cu Oţelul Galaţi, firma a anunţat pe site-ul ei oficial în ce constă acest parteneriat: „E vorba despre o investiţie de 10 milioane de euro în următorii cinci ani“.
 
Bineînţeles, niciun eurocent n-a fost investit, iar acum la Oţelul jucătorii sunt neplătiţi de luni de zile, iar clubul a cerut intrarea în insolvenţă!
 
„Cu patru milioane de euro, poţi asigura Burj Khalifa“
 
Şi, totuşi, mai apare o întrebare: de ce un club ca Oţelul a avut nevoie de un contract de asigurare pentru care să plătească patru milioane de euro?
 
Subiectul l-a bulversat şi pe un agent de asigurări, care a fost contactat de „Gazeta Sporturilor“: „Nu-mi dau seama ce se putea asigura la banii ăştia. Ca să vă faceţi o idee, la un apartament de 60.000-70.000 de euro se plătesc 80 de euro anual, cam 0,15 la sută din valoarea imobilului. Asta înseamnă că 4 milioane de euro ar ajunge să asigure pe doi ani Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume, aflată în Dubai, care a costat 1,5 miliarde de euro, sau 2.000 de blocuri de câte patru etaje“.
 
Dau vina pe Stan
 
Firma lui Dan Adamescu încearcă să dea vina pe Marius Stan pentru ca Oţelul a cerut insolvenţa. „ANAF a calculat o datorie de 22.300.000 de lei, rezultată din diferenţa de taxe şi impozite dintre convenţiile civile în baza cărora erau angajaţi salariaţii Oţelului între 2005 şi 2008 şi contractele de muncă. Convenţiile sunt reglementate de Legea sportului, dar contradictorii cu Codul Muncii. În cazul fotbaliştilor, legea e interpretabilă din punctul de vedere al modalităţii de colaborare, contract sau convenţie civilă, dar existau inclusiv oameni din conducere plătiţi tot pe convenţii civile. Din cauza datoriei şi a blocării conturilor, clubul e în incapacitate de plată şi cerem insolvenţa pentru ca echipa să-şi poată continua activitatea“, apare într-un comunicat publicat pe gsp.ro.
 
Marius Stan are însă o altă variantă: „ANAF a calculat greşit, noi avem documente suficiente, toate instituţiile ne-au acceptat să funcţionăm cu convenţii civile, deci e vorba despre un litigiu ce poate fi rezolvat foarte uşor“.
Eu l-am recomandat pe Dan Adamescu celor de la Oţelul. Dar m-am gândit că dacă nici într-un miliardar din fruntea Topului 300 nu poţi să ai încredere, atunci în cine?
Marius Stan primar Galaţi
 
Cunosc ce s-a întâmplat la Galaţi, ştiu totul cu amănunte, dar nu pot să spun, îl las pe Marius Stan să vorbească. Dar problema ar trebui să se stingă repede, până nu intră DNA! Sunt unii acolo care au venit să ia bani din fotbal, nu să bage bani. Şi pot să ia banii, dar să nu distrugă un oraş!
Dumitru Dragomir preşedinte LPF
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: