Olăroiu defilează în China: După Rafa Benitez, a mai bătut un nume uriaş din fotbal

Olăroiu defilează în China: După Rafa Benitez, a mai bătut un nume uriaş din fotbal

Cosmin Olăroiu a început bine sezonul în China

Tehnicianul de 51 de ani are un debut de sezon fulminant în „Ţara Marelui Zid“, acolo unde campionatul a ajuns în etapa a 4-a.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cosmin Olăroiu a ratat podimul primei ligi din China în ultimele două ediţii ale campionatului, însă actuala stagiune are semne bune pentru Jiangsu Suning.

Echipa fostului stelist se află în grupa A din play-off, care se va desfăura în 14 etape. Şi, după primele patru runde, Jiangsu Suning e lider. Chinezii au debutat spectaculos în play-off, cu o victorie cu 4-3 cu Henan Jianye. A urmat o remiză albă cu Shandong Luneng, după care au venit partidele cu Dalian Pro (antrenată de Rafa Benitez) şi cu Guangzhou R&F (pregătită de fostul internaţional olandez, Giovanni van Bronckhorst). Şi ambele au fost câştigate de echipa lui Oli!

Jiangsu Suning a trecut cu 2-1 de Dalin Pro, etapa trecută, iar astăzi s-a impus în faţa celor de la Guangzhou R&F, scor 2-0. Fostul atacat al celor de la Şahtior, Alex Teixeira a marcat ambele goluri, în minutele 22 şi 35. Adversarii au ratat un penalty, în minutul 59.

După patru etape din Play-off A, Jiangsu Suning e lider cu 10 puncte. Trupa pregătită de Olăroiu e urmată de campioana en-titre, Guangzhou Evergrande (9 puncte), Shandong Luneng (7 puncte) şi Shanghai Shenhua (6 puncte).

Primele patru clasate din această serie formată din opt echipe vor merge în următoarea fază a campionatului, cea în care se va da lupta pentru titlu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: