Olanda, ruşinea Europei: naţionala e în derivă, iar echipele de club au ajuns la un bilanţ catastrofal în acest sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finalista Cupei Mondiale în 2010, bronzul competiţiei în 2014. Apoi, prăbuşire totală. Şi nu oricum, ci una zgomotoasă.

Mai întâi, a fost şocul necalificării la Euro 2016, un turneu la care a ajuns aproape jumătate de continent. 

Dacă acest dezastru n-ar fi fost de ajuns, Olanda a mai „reuşit“ o contraperformanţă uriaşă: prin ratarea calificării la Mondialul din 2018, batavii vor lipsi de la două turnee finale consecutive. O asemenea ruşine nu se mai întâmplase de prin anii ’80. Atunci, batavii au făcut chiar un hattrick al necalificărilor: CM 1982, Euro 1984 şi CM 1986. S-au reabilitat însă, câştigând Euro 1988. 

Acum însă, la cum arată fotbalul olandez la toate nivelurile, pare greu de crezut că va urma un triumf prea curând.

Cluburile s-au făcut de ruşine

Nu doar naţionala Olandei o dă în bară în diferite preliminarii, ci şi cluburile din „Ţara Lalelelor“ se fac de ruşine în Europa.

Acest sezon a produs rezultate de-a dreptul catastrofale pentru grupările din Eredivisie. Mai întâi, a venit eliminarea celor de la Ajax. „Lăncierii“ au cedat în „dubla“ cu Nice (1-1 şi 2-2) în turul III preliminar al Ligii Campionilor şi, ajunşi în play-off-ul Ligii Europa, au înregistrat două eşecuri: 0-1 şi 2-3 cu Rosenborg (Norvegia). Astfel, finalista Ligii Europa din sezonul trecut a părăsit competiţiile UEFA încă din luna august. Şi n-a fost singură!

PSV Eindhovent a păţit la fel în turul III preliminar al Ligii Europa, după două înfrângeri tur-retur, de fiecare dată cu 0-1, cu Osijek (Croaţia). Iar Utrecht s-a oprit în play-off-ul Ligii Europa, după o „dublă“ pierdută în prelungiri cu Zenit (Rusia).

În aceste condiţii, o singură echipă olandeză, campioana Feyenoord, a ajuns în grupele unei competiţii UEFA, trupa din Rotterdam jucând direct în grupele Ligii Campionilor. Rezultatele înregistrate după trei etape sunt însă catastrofale: 0-4 acasă cu Manchester City, 1-3 în deplasare cu Napoli şi 1-2 acasă cu Şahtior. Feyenoord ocupă ultimul loc în grupa F, cu un golaveraj care spune totul: 2 goluri marcate, 9 primite.

„Invizibili“ şi cu naţionalele mici

Fotbalul olandez are reputaţia creşterii tinerilor, dar nici în sectorul juvenil rezultatele nu mai sunt impresionante. De fapt, selecţionatele U-20 şi U-17 ale Olandei au şi lipsit de la Mondialele din 2017! Ceea ce înseamnă că batavii au eşuat şi la turneele finale ale Campionatelor Europene prin care s-au acordat biletele pentru Mondiale. 

La U-19, olandezii au ieşit după faza grupelor, terminând după Anglia şi Franţa, în timp ce la U-17 au fost eliminaţi în sferturi, scor 1-2, cu Germania U-17.

„Secetă“ de fotbalişti de valoare

Atunci când a jucat finala Mondialului din 2010 şi a câştigat finala mică a turneului din 2014, „Portocala mecanică“ avea o echipă formidabilă. Van Persie, Kuyt, Sneijder, van Bronckhorst şi Robben erau doar câteva dintre vedetele Olandei. Ultimul şi-a anunţat retragerea de la prima reprezentativă la 33 de ani, după ce olandezii au ratat CM 2018.

Rămasă şi fără Robben, Olanda se bazează acum pe jucători precum Bas Dost (1 gol în 17 selecţii), Depay şi Janssen care sunt, în mod evident, sub nivelul marilor fotbalişti batavi de altă dată.

Amical România – Olanda în noiembrie

Olandezii au ratat CM 2018, aşa că au destule date libere în calendarul lor în următoarea perioadă. FRF a profitat şi a perfectat un amical contra naţionalei pregătite de Dick Advocaat. Meciul se va juca pe „Arena Naţională“ la 13 noiembrie. Sunt şanse mari ca înaintea acestui test, cu patru zile mai devreme, România să joace un alt amical, la Craiova, cu Turcia pregătită de Mircea Lucescu.

Ultimele zece rezultate ale cluburilor olandeze în Europa

Dată Rezultat

17 octombrie Feyenoord – Şahtior 1-2

28 septembrie Nice – Vitesse 3-0

26 septembrie Napoli – Feyenoord 3-1

14 septembrie Vitesse – Lazio 2-3

13 septembrie Feyenoord – Man. City 0-4

24 august Rosenborg – Ajax 3-2

24 august Zenit – Utrecht 2-0

17 august Ajax – Rosenborg 0-1

16 august Utrecht – Zenit 1-0

3 august Osijek – PSV 1-0

Bilanţ: o victorie, nouă înfrângeri

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite