OFICIAL: UEFA a deschis o anchetă în legătură cu cazul Stelei. Când va fi anunţată o decizie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jucătorii Stelei se distrau la ultimul meci din acest sezon în Liga 1. Acum nu mai ştiu dacă vor participa în Liga Campionilor.
Jucătorii Stelei se distrau la ultimul meci din acest sezon în Liga 1. Acum nu mai ştiu dacă vor participa în Liga Campionilor.

Inevitabilul s-a produs. UEFA a anunţat astăzi că a deschis o procedură disciplinară împotriva a două cluburi. Steaua Bucureşti este unul dintre ele.

Anunţul a fost făcut prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul oficial

Potrivit acestuia, împotriva Stelei a fost deschisă o procedură în baza articolelor 2.04, litera g, 2.05 şi 2.10 din regulamentul privind criterile de admitere în Liga Campionilor.  

Articolele respective prevăd că un club nu trebuie să fi fost implicat direct sau indirect în influenţarea rezultatului unui meci intern sau internaţional.

Celălalt club vizat de UEFA este Beşiktaş. Doi oficiali ai turcilor sunt acuzaţi că au aranjat finala Cupei din 2011. 

Ambele cluburi vor fi audiate pe 21 iunie la Casa Europeană a Fotbalului de la Nyon (Elveţia), de către Comisia de Disciplină şi de Controla UEFA. Audierile vor fi făcute "cu uşile închise", fără acces mass-media. UEFA a mai informat că un verdict va fi anunţat în săptămâna care începe pe 24 iunie

Cel mai probabil, în cazul Stelei, anunţul ar urma să fie făcut chiar în ziua de 24 iunie, pentru că atunci are loc tragerea la sorţi a primelor două tururi preliminare din Liga Campionilor. 

Steaua urma să intre în competiţie în al doilea tur preliminar, ale cărui meciuri sunt programate pe 16-17 iulie şi 23-24 iulie. 

UPDATE 20.14 - „Din câte ştiu eu, UEFA s-a adresat clubului Steaua şi a cerut lămuriri în ceea ce priveşte acest caz. Deocamdată nu am primit nici o solicitare de la UEFA. Eu nu am ajuns încă la Federaţie, am fost plecat din ţară şi nu ştiu să fi venit vreo solicitare de la UEFA, dar nu cred, pentru că aş fi fost anunţat“, a declarat Mircea Sandu pentru Mediafax.

Citeşte şi

Dosarul „Valiza”. Gigi Becali a fost condamnat la şapte ani de închisoare cumulaţi în trei pedepse. Selecţionerul Piţurcă a primit un an cu suspendare

Becali, condamnat într-un caz care are legătură cu fotbalul. Ce riscă Steaua după “Valiza”

Drastică, dar şi milostivă. Cum a judecat UEFA alte cazuri de corupţie

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite