OFICIAL Arena Naţională n-are nevoie de îmbunătăţiri pentru a putea găzdui meciuri de la Euro 2020

OFICIAL Arena Naţională n-are nevoie de îmbunătăţiri pentru a putea găzdui meciuri de la Euro 2020

Pe Arena Naţională se pot juca meciuri de la Euro 2020 FOTO Click!

Stadionul de aproape 250 de milioane de euro din Bucureşti îndeplineşte toate condiţiile impuse de UEFA pentru organizarea unor meciuri de la Euro 2020. Informaţia a fost confirmată de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, care a explicat că România are şanse mari de a găzdui partide din cadrul turneului final de peste şase ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele FRF a infirmat ipoteza potrivit căreia Arena Naţională ar avea nevoie de îmbunătăţiri pentru a primi dreptul de a organiza meciuri din cadrul Campionatului European 2020. Burleanu susţine că cel mai mare stadion al ţării îndeplineşte în acest moment toate condiţiile impuse de UEFA, ceea ce reprezintă un mare plus pentru candidatura României.

"Este o informaţie total eronată, care a apărut în presa din România, cum că Arena Naţională trebuie modificată. Condiţiile Arenei Naţionale corespund organizării unor meciuri de la Euro 2020. Cu ocazia asta am şi o reacţie publică în ceea ce priveşte aceast mod defectuos de a prelua anumite subiecte. Noi nu am fost întrebaţi despre acest subiect. Arena Naţională corespunde din toate punctele de vedere, aşa cum este ea, pentru găzduirea unor meciuri de la Campionatul European din 2020. Repet, nu ni s-a cerut nici un punct de vedere, nu s-a cerut niciun punct de vedere nici din partea Primăriei Capitalei, care administrează stadionul", a explicat Burleanu pentru revista "Sport Revolution".

Pe de altă parte, şeful FRF a dezvăluit că inclusiv Guvernul României se va implica activ pentru ca Bucureştiul să primească din partea UEFA dreptul de a organiza meciuri de la turneul final. "Şansele României de a găzdui meciuri de la Euro sunt şanse foarte mari. Guvernul României joacă un rol foarte important din acest punct de vedere. Am avut deja întâlniri cu cei doi vicepremieri, cu domnul Liviu Dragnea şi cu domnul Gabriel Oprea, care m-au asigurat de tot sprijinul în ceea ce priveşte toate obligaţiile pe care le avem de îndeplinit. Mai mult decât atât, acest Campionat European are o miză foarte importantă pentru România fiindcă avem capacitatea să dezvoltăm infrastructura sportivă la un nivel pe care ni-l dorim, e un întreg proiect în care societatea românească este implicată", a mai comentat Burleanu.

Potrivit informaţiilor vehiculate în urmă cu aproape o lună şi infirmate acum de preşedintele FRF, Arena Naţională ar fi trebuit să aibă mai multe locuri VIP, de la 480 la 800, dar şi mai multe locuri de parcare. În plus, capacitatea totală a stadionului ar fi trebuit mărită cu încă 5.000 de locuri.

În cazul în care candidatura României va fi acceptată de UEFA, pe Arena Naţională s-ar putea juca trei meciuri din grupe şi unul din sferturile de finală ale Euro 2020.

25 aprilie este data limită pentru depunerea candidaturii României pentru a organiza meciuri de la Euro

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: