O altă fostă campioană povesteşte umilinţele îndurate în sala de gimnastică: „Uneori eram bătute până ne dădea sângele pe nas!”

O altă fostă campioană povesteşte umilinţele îndurate în sala de gimnastică: „Uneori eram bătute până ne dădea sângele pe nas!”

Sportul care ne-a adus cele mai multe medalii, gimnastica, este şi sportul unde corecţiile fizice apar cel mai des. Iar dezvăluirile Mariei Olaru, din cartea „Preţul aurului. Sinceritate incomodă. Memoriile unei campioane olimpice“, nu fac decât să confirme acest fapt cutremurător.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cazul Emiliei Eberle, dublă medaliată cu argint la Olimpiada de la Moscova, în 1980, povestea umilinţele îndurate în sala de gimnastică, într-un interviu acordat publicaţiei „Cotidianul”: „Oamenii trebuie să ştie ce se ascunde în spatele zâmbetului afişat de Béla Károly. Nu voi uita niciodată bătăile pe care le-am încasat ca gimnastă… Noi am făcut gimnastică de frică, nu de plăcere. Sigur, nu contest valoarea lui Béla Károly ca antrenor. Totuşi, eu cred că şi fără bătăile pe care a trebuit să le îndurăm am fi ajuns la acele rezultate”, spunea atunci Emilia Eberle.

Apoi, în presa americană, fosta gimnastă a declarat că încă mai are coşmaruri când se gândeşte la acea perioadă: ”Uneori ne bătea până ne dădea sângele din nas. Este îngrozitor. Şi acum mă trezesc transpirată, cu perna udă de lacrimi, tremur toată, aşa mă trezeam mereu înainte", declara Emilia Eberle în presa americană în 2008. Rodica Dunca, vicecampioană olimpică în 1980, la Moscova, îşi reamineşte: „În anumite zile, eram lovite aşa de rău încât începea să ne iasă sânge din nas. Ai fi putut zice că era o tabără de concentrare. Sau o închisoare”, a rememorat, în 2002, Dunca.

În 2004, Ziua de Constanţa dezvăluia cazul unui gimnaste junioare de la CSŞ Constanţa care a fost nevoită să abandoneze activitatea din cauza bătăilor şi umilinţelor zilnice la care era supusă de antrenoare. ”Mâncam bătaie aproape în fiecare zi. Ne băteau cu palmele, cu picioarele sau cu un băţ. Antrenoarele nu erau mulţumite niciodată de modul în care executam exerciţiile, iar pe mine mă bateau şi pentru că spuneau că sunt prea grasă. Atunci când mă loveam la antrenament, mă dădeau cu unguent pe locul respectiv şi mă puneau să îmi mint părinţii că am căzut de pe bicicletă. Mă ameninţau că dacă le spun adevărul, nu mă mai primesc la gimnastică", a declarat Adina Belbiţoiu pentru Ziua de Constanţa.

Pe aceeaşi temă:


Gimnasta bătută cu sălbăticie, în faţa colegelor sale de la lotul naţional, rupe tăcerea: „A fost traumatizant la Deva. Şi în ziua de azi mai am coşmaruri!“

 

Elisabeta Lipă intervine în scandalul dintre Maria Olaru şi Octavian Bellu. Pe cine arată cu degetul ministrul Sportului

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările