Noul ministru al Sănătăţii, prezentat ca un om de încredere: „Se va zbate! Bag mâna în foc pentru el“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nelu Tătaru e un medic chirurg din Vaslui
Nelu Tătaru e un medic chirurg din Vaslui

După ce Victor Costache a demisionat din funcţie, înlocuitorul său a fost instalat rapid, în condiţiile în care România „tremură“ în faţa coronavirusului.

În ziua în care în România numărul cazurilor confirmate de COVID-19 a depăşit 1.000, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a ales să-şi părăsească postul!

E a doua demisie importantă de când s-a declanşat această situaţie de criză, prima avându-l în prim-plan pe fostul premier, Florin Cîţu! Astfel, se dovedeşte, încă o dată, că în momentele de criză, din păcate, România nu se poate baza pe nişte politicieni competenţi şi responsabili. În schimb, în ceea ce îl priveşte pe noul ministru al Sănătăţii, există, totuşi, o rază de speranţă. Cel puţin asta spune fostul arbitru internaţional, Adrian Porumboiu, domiciliat la Vaslui. Într-o declaraţie oferită pentru gsp.ro, acesta a explicat că îl cunoaşte pe Nelu Tătaru (47 de ani) din perioada în care acesta era director al spitalului din Huşi. 

Ce a declarat Adrian Porumboiu?

*Nu doar că îl ştiu pe Nelu Tătaru, dar îl cunosc foarte, foarte bine! A fost şi director al spitalului din Huşi. E un om admirabil, garantat curat, bag mâna în foc pentru el! 

*Pentru mine nu e nicio surpriză că el a fost ales. Pentru ce situaţie traversăm, e o variantă ideală. Din păcate pentru el, contextul nu-l avantajează, fiindcă va avea de gestionat ceva infernal, dar se va zbate. La el se munceşte cu ziua, nu cu ora, ceea ce cred că e nevoie acum în sistemul medical. 

*E, practic, aruncat într-un cazan imens, care fierbe şi tot fierbe şi dă şi pe dinafară. Cred că în momentele astea, dacă toţi medicii din România ar fi avut pe masă propunerea de a fi numiţi în locul lui Costache, 80% ar fi zis «Mai stau o mână».

*În momentele grele se văd caracterele şi Nelu Tătaru a demonstrat acest lucru. Pe umerii lui e acum o responsabilitate enormă. Toată ţara arde la propriu, e o hăituială continuă, dar măcar ştim că avem pus un om impecabil. Sunt convins că va face exact lucrurile care trebuie făcute! Acesta e şi mesajul meu pentru oameni, de încredere în noul ministru al Sănătăţii.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite