Nou divorţ în Liga I? Cel mai vechi antrenor, Grozavu de la Botoşani, e la “cuţite” cu finanţatorul Iftime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finanaţatorul grupării FC Botoşani, Valeriu Iftime, s-a arătat deranjat de faptul că antrenorul Leo Grozavu a comentat reacţia sa legată de partida cu CFR Cluj şi a lăsat de înţeles că zilele tehnicianului sunt numărate.

“Leo trebuie să înţeleagă că nu poate să mă cenzureze pe mine. Dacă gândim diferit, atunci e urât. Dacă antrenorul nu e de acord cu conducătorul clubului, unul pleacă! Eu aş vrea, totuşi, să nu fie aşa. Nu ştiam că e supărat pe mine pentru că am vorbit despre înfrângerea de la Cluj, cu CFR. Când te faci de râs în halul acela la Cluj, cineva trebuie să ia palme pentru că nu suntem noi aşa de morali încât să suferim dublu. Eu spun că, uneori, unora nu le pasă. Mie nu are cum să nu-mi pese”, a spus Iftime. Antrenorul Leo Grozavu l-a acuzat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, pe finanţatorul Valeriu Iftime. “Nu este un secret pentru nimeni ce absenţe avem. Văd că domnul Iftime deja spune tot din casă. Ce să mai spun şi eu? Parcă e adversarul nostru! Este finanţator, dă declaraţii, el spune tot, cine joacă... Adversarii nu trebuie decât să citească interviurile şi ştiu cum să pregătească jocurile cu noi”, a spus Leo Grozavu.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite