Norvegienii ameninţă România cu UEFA: Ce vor face dacă vor exista scandări xenofobe şi rasiste diseară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România şi Norvegia se vor înfrunta, diseară (ora 21.45, Pro TV), pe „Arena Naţională“ într-o partidă crucială de calificare pentru Euro 2020.

România va fi susţinută, potrivit ultimelor estimări, de vreo 30.000 de copii, în condiţiile în care, având terenul suspendat, n-a putut permite accesul adulţilor în tribune decât în calitate de însoţitor pentru grupuri de maximum zece copii.

Norvegienii ştiau că vor evolua în faţa unor tribune goale şi au aflat despre această portiţă de regulament doar după ce au ajuns la Bucureşti. Extrem de nemulţumiţi că n-au fost informaţi mai devreme că la meci vor asista, totuşi, cei mici, nordicii au trecut acum la ameninţări! Potrivit prosport.ro, care citează presa norvegiană, oficialii acestei naţionale au anunţat că, în cazul în care vor exista scandări xenofobe şi rasiste diseară, ei iau în calcul inclusiv ieşirea de pe teren!

„Dacă vor fi episoade de genul asta, îi vom notifica imediat pe arbitri, apoi vom face paşii pe care ii considerăm potriviţi“, a declarat Svein Graff, managerul de comunicare al norvegienilor.

Clasament Grupa F


1. Spania                7    6    1    0    18-4    19
2. Suedia                7    4    2    1    17-8    14

3. România             7    4    1    2    16-7    13

4. Norvegia             7    2    4    1    12-9    10
5. Malta                   7    1    0    6    2-17    3
6. Insulele Feroe     7    0    0    7    3-23    0
 

Programul meciurilor rămase de disputat

Astăzi: Feroe – Malta, România – Norvegia, Suedia – Spania (toate de la ora 21:45)
15 noiembrie 2019: Norvegia – Feroe, România – Suedia, Spania – Malta (toate de la ora 21:45)
18 noiembrie 2019: Malta – Norvegia, Spania – România, Suedia – Feroe (toate de la ora 21:45)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite