Nike, bonus fabulos pentru Halep: Gigantul american aproape că dublează contractul Simonei pe acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep contra Victoriei Azarenka la Wimbledon 2019 FOTO EPA-EFE

Simona Halep va fi răsplătită cu generozitate de sponsorul ei, după ce a dat lovitura la Wimbledon 2019 şi a câştigat finala feminină în faţa Serenei Williams.

Veştile bune curg pentru Simona Halep după prestaţia ei superbă la All-England Club, acolo unde a legat şapte victorii (a cedat un singur set!) pentru a ridica trofeul deasupra capului.

În plan strict sportiv, rezultatul a urcat-o pe românca de pe locul 7 până pe locul 4 în lume. În plus, i-a asigurat, în proporţie de 99%, prezenţa la Turneul Campioanelor, pentru care „Simo“ s-a calificat de fiecare dată, începând cu 2014. În fine, cu două trofee de Grand Slam în palmares, Halep a intrat într-un club select, despre care „Adevărul“ a scris aici.

Din perspectiva financiară, triumful de la Londra a fost cel mai profitabil din cariera Simonei de până acum, chiar dacă românca a lăsat o parte din prima de 2,6 milioane de euro în Anglia, pentru plata impozitului, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Halep are însă şi alte motive de bucurie. Potrivit prosport.ro, conform contractului pe care îl are cu Nike, începând din 2018, constănţeanca va primi un bonus de 1 milion de dolari pentru câştigarea unui Grand Slam, în cazul de faţă Wimbledon!

Astfel, plătind acest bonus prevăzut în înţelegerea cu Simona, Nike aproape că îi dublează contractul din acest an care, fără bonusuri, valorează 1,7 milioane de dolari.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite