Nick Kyrgios i-a desfiinţat pe Nadal, Djokovic şi Verdasco. Unchiul Tony n-a scăpat nici el: „Un idiot“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
kyrgios

Australianul Nick Kyrgios şi-a dat iar în petic. Conform Reuters, citat de news,ro, jucătorul de tenis i-a criticat în termeni duri pe colegii săi din circuitul ATP.

Kyrgios a afirmat, pentru podcast-ul “No Challenges Remaining”, al jurnalistului specializat pe tenis Ben Rothenberg, că Rafael Nadal este “super salty”, termen folosit în cazul persoanelor care sunt agresive sau prost dispuse. “Când câştigă, este în regulă. Nu spune nimic rău, apreciază calităţile adversarului. Însă după ce l-am bătut, a spus ceva de genul: ‘Nu are respect pentru mine, pentru fanii mei şi pentru joc’. Nu este o imagine bună pentru tine. Iar apoi unchiul său Toni a apărut şi a spus: ‘Nu este educat’. Iar eu: ‘Frate, am studiat 12 ani, idiotule! Sunt foarte educat. Înţeleg că eşti supărat pentru că ţi-am bătut din nou familia”, a spus tenismenul din Australia.

El a mai declarat că Novak Djokovici este “un jucător incredibil” şi “un campion al tenisului”, dar este disperat să fie plăcut ca elveţianul Roger Federer. “Simt că are o obsesie bolnavă de a dori să fie plăcut. Vrea să fie ca Roger. Simt că vrea atât de mult să fie plăcut încât nu îl suport”, a afirmat Kyrgios, menţionând că este stânjenitor felul în care se bucură sârbul după meciuri.

Nick Kyrgios a vorbit şi despre Fernando Verdasco, spunând că acesta este “cea mai arogantă persoană care există”.

În ceea ce îl priveşte pe Andy Murray, australianul a afirmat că are un head-to-head jenant cu Djokovici - 11-25.

Kyrgios nu şi-a cerut iertare pentru faptul că le dă replica spectatorilor care îl jignesc în timpul meciurilor. “Aceşti oameni nu îmi arată deloc respect. Deloc. Atunci de ce să îţi arăt eu respect? De exemplu, când am meciuri, nu îmi pasă că aţi plătit pentru bilete. Oricum mă trataţi ca pe ultimul om”.

Nick Kyrgios participă în această perioadă la turneul de la Roma.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite