Nici nemţii nu mai sunt ce au fost: Daum l-a linguşit pe preşedintele FRF şi a arătat că e rupt de realitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modul în care Germania s-a reclădit după două Războaie Mondiale pierdute arată că nemţii vorbesc mai puţin şi fac mai mult. Din păcate, selecţionerul României pare a fi excepţia de la regulă.

Christoph Daum a promis marea cu sarea, după ce a fost numit de Federaţia Română de Fotbal şi, până în acest moment, jocul naţionalei n-are nicio tangenţă cu ce voia să facă selecţionerul.

Nici rezultatele n-au fost cele aşteptate, România adunând 5 din cele 12 puncte posibile în preliminariile Mondialului din 2018, fiind pe locul patru din şase, după patru runde. Cu un astfel de bilanţ, e clar că experienţa lui Daum la prima reprezentativă a fost orice, numai o reuşită nu.

Din păcate, neamţul de 63 de ani a arătat că e un adept al vorbelor goale şi analiza sa de sfârşit de an, făcută pentru Dolce Sport, confirmă acest lucru.

Exagerări fără noimă

În primul rând, Daum şi-a catalogat experienţa de până acum în România ca fiind „o perioadă extraordinară“. De ce? Iată explicaţia „Lucrurile pe care le-am văzut au constituit o îmbogăţire a experienţei mele, pentru că în Europa nu se ştiu multe lucruri despre România. Între timp am aflat foarte multe aspecte pozitive pe care nu le cunoaştem înainte, sigur că era normal să avem parte de dificultăţi, însă lucrurile pot evolua spre bine“.

I-a lăudat pe nişte huligani

Daum a dovedit că nici nu e foarte bine conectat la realitate, atunci când a vorbit despre partida cu Polonia în care România a fost spulberată cu 0-3 pe „Arena Naţională“.

„Dacă n-ar fi fost contribuţia lui Lewandowski, am fi avut parte de un alt rezultat. Cred că avem potenţial, lucru demonstrat la începutul părţii secunde. Dacă am fi avut un atacant care să pună presiune pe echipa adversă puteam să egalăm şi cu ajutorul suporterilor, care au fost fantastici“.

Aici ar fi de remarcat trei aspecte:

*A fost normal ca Lewandowski să aibă o contribuţie mare la rezultatul înregistrat, fiind liderul Poloniei.

*România a jucat bine maximum zece minute în debutul părţii secunde. Când joci bine zece minute din 90, înseamnă că ai o problemă destul de mare, nu motive de mulţumire.

*Suporterii n-au fost fantastici cu Polonia, aşa cum spune Daum, ci au aruncat cu petarde pe teren şi au cauzat oprirea jocului exact când România începuse să lege nişte acţiuni consistente. Din cauza huliganilor, probabil, următorul meci, cel cu Danemarca (26 martie), se va disputa cu porţile închise.

Burleanu, preşedintele fantastic

În fine, Daum şi-a încheiat discursul cu nişte linguşeli la adresa celui care l-a adus în România.

„Avem un preşedinte fantastic în persoana lui Răzvan Burleanu, face lucruri importante pentru viitorul fotbalului românesc, lucrează la o imagine bună a României la FIFA şi UEFA. Ştiu de la alte Federaţii că e o persoană foarte respectată şi găsesc acest lucru ca pe unul important că lumea poate avea încredere în România, oamenii cred în această federaţie tânără a noastră, care e ajutată, mai ales că aici va avea loc şi Campionatul European din 2020“.

Într-adevăr, Burleanu are o imagine mai curată decât predecesorul său penal, Mircea Sandu, însă a-l descrie drept „fantastic“ e o altă exagerare cu iz de linguşeală.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite