Neuer a avut „insomnie“ înainte de Franţa – Germania: va fi faţă în faţă cu atacantul care l-a învins pe unde l-a prins

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dincolo de statisticile trecutului, şi prezentul le oferă francezilor motive de optimism. În lotul „cocoşilor“ există un atacant care e „naşul“ portarului german. Diseară (ora 22.00, Pro TV, Dolce Sport), cei doi se vor duela din nou.

În sezonul recent încheiat, atacantul francez a devenit primul fotbalist care a marcat împotriva lui Neuer în trei meciuri consecutive: de două ori în confruntările Arsenal – Bayern Munchen în grupele Ligii Campionilor şi o dată în amicalul pe care Franţa l-a câştigat, în noiembrie 2015, în faţa Germaniei pe „Stade France“, scor 2-0.  

„Neuer nu e un zid de netrecut. Am mai înscris împotriva lui şi sper ca acum şi colegii mei să facă asta“, a spus Giroud. Iar vârful „cocoşilor“ chiar se poate baza pe coechipierii săi, având în vedere că, în acest moment, primii trei marcatori de la Euro 2016 sunt de la naţionala Franţei: Griezmaan (4 goluri), Giroud şi Payet (câte trei goluri).

Nicio absenţă la gazde

Şi, un alt amănunt dătător de speranţe pentru Deschamps şi elevii săi: dacă Franţa are un lot complet, în schimb, nemţii i-au pierdut pe Hummels (suspendat), Gomez şi Khedira (accidentaţi). Şi nici Schweinsteiger nu e sigur că poate juca la Marsilia din cauza problemelor medicale.

3 semifinale de Campionate Europene au jucat francezii. Au câştigat în 1984 şi în 2000, de fiecare dată cu Portugalia. Au pierdut în 1996 cu Cehia.   

Echipe probabile

Germania: Neuer - Kimmich, Boateng, Höwedes, Hector - Kroos, Schweinsteiger - Draxler, Özil, Götze - Müller.

Franţa: Lloris - Sagna, Rami, Koscielny, Evra - Pogba, Matuidi - Sissoko, Griezmann, Payet - Giroud.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite