Ne facem de râs în Europa: Cine e omul care s-a isterizat că n-a fost invitat la tragerea grupelor Euro 2020

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştiul a găzduit, în weekend, un eveniment de anvergură, organizat sută la sută de UEFA. Deşi acţiunea s-a încheiat de mult şi a fost un succes, „reuşim“ să o transformăm în prilej de ceartă şi de reclamaţii la forul european.

Fotbalul românesc reprezintă un mediu atât de toxic, încât orice se întâmplă aici, inclusiv un eveniment care, la prima vedere, n-are decât aspecte pozitive, se murdăreşte, ulterior, şi devine un prilej de ceartă şi de scandal.

Tragerea la sorţi pentru grupele Euro 2020 e cel mai bun exemplu în acest sens. Evenimentul a avut loc, sâmbătă seară, la Romexpo şi, din momentul în care s-a încheiat, a dat naştere la o situaţie controversată legată de lista invitaţilor! Practic, oricine n-a fost prezent la Romexpo se simte acum nedreptăţit, probabil, fiiindcă a ratat prilejul de a face nişte poze cu vedete precum Figo şi Ronald Koeman.

Deşi se tot spune dinspre FRF ca lista invitaţilor a fost întocmită de UEFA, nemulţumiţii continuă să facă valuri. Printre ei se află şi fostul arbitru, Cristi Balaj, ajuns acum preşedinte la Agenţia Naţională Antidoping. Într-o intervenţie furtunoasă la Telekom Sport, Balaj a anunţat că se va adresa direct la UEFA, deoarece, crede el, administraţia Burleanu „l-a sărit de pe schemă“ şi nu i-a dat invitaţia pentru tragerea la sorţi!

Ce a spus Cristi Balaj?

Imagine indisponibilă

*De fiecare dată când FRF a avut un eveniment, un curs, un seminar, şi au venit antrenori sau oameni din lumea fotbalului şi au solicitat ajutorul, am răspuns prezent fără nicio problemă. 

*Chiar dacă Cristi Balaj l-a votat pe Lupescu, când a fost preşedinte la AJF, dacă lucrez la Agenţia Naţională Antidoping, aici trebuie să sprijin tot ce înseamnă sportul românesc, tot ce înseamnă România. 

*Am aflat de la persoana respectivă, la 5 jumate dimineaţa, eu plecam la Paris, ea mergea în Eindhoven, şi m-a sunat că m-a văzut prin aeroport. Zice <<Ne vedem sâmbătă>>. Joi a fost discuţia. <<Unde ne vedem sâmbătă?>>. Zice << La tragerea la sorţi>>. <<Nu ştiu, că nu m-a invitat nimeni! >>. <<Păi cum? Te-am văzut pe listă, Cristi>>. A spus <<Te-am văzut pe listă>>. 

*Intenţionat nu m-au invitat. Instituţional trebuie să colaborez. Eu n-am absolut nimic. Dacă votez un preşedinte de ţară şi iese celălalt, nu înseamnă că trebuie să părăsesc România. 

*Nu e nici federaţia ta, n-ai construit-o tu, n-ai câştigat-o sau ai moştenit-o de la părinţii tăi (n.r. - referire către preşedintele FRF, Răzvan Burleanu). Sunt dezamăgit de modul cum ne tratează. Că nu mă inviţi pe mine, Cristi Balaj, trebuia să spui: <<Domne, invităm ANAD prin Doina Melinte!>>. Să fie clar, o să scriu la UEFA!

CITEŞTE ŞI:

Reacţia lui Gheorghe Hagi la adresa FRF, după ce nu a fost invitat la tragerea la sorţi pentru EURO 2020

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite