Narcisa Lecușanu: ”Oltchim merită să fie susținută în continuare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Narcisa Lecușanu
Narcisa Lecușanu

Campioană mondială la tineret, medaliată cu argint la CM de seniori, Narcisa Lecușanu a agățat ghetele-n cui, vara trecută. Acum finalista ultimei ediții a Ligii Campionilor este director al loturilor naționale feminine de handbal. Iar marea ei dorință este ca România să aibă săli moderne, în care să se țină o competiție majoră.

ADEVĂRUL: Ai fost desemnată recent director al loturilor naționale feminine de handbal. Debutul a fost unul reușit, România câștigând din nou Cupa Mondială. Cum te simți în noua ta postură?

NARCISA LECUȘANU: Îmi place ceea ce fac și cred că acest aspect este cel mai important. Sunt tot felul de aspecte de pregătit pentru anumite turnee cum este cel de la Paris, urmat de cele două meciuri cu Germania. Pregătim participarea la Campionatul European din decembrie astfel încât totul să fie ok. Delegații, acreditări, inclusiv relația cu media. O parte dintre aceste aspecte le știam, altă parte nu. Învăț din mers și-mi place. E o provocare frumoasă.

Președintele Cristian Gațu spunea că unul dintre motivele pentru care te-a ales ca director la loturi este pentru că vorbești trei limbi străine.

Mă bucur că ți-a spus asta. Știu germana, daneza și sârbește... Acum, deși pot vorbi una dintre aceste limbi în multe situații, învăț și engleza pentru a nu întâmpina dificultăți în a comunica la diferite întâlniri internaționale.

Cum este acum, când tu ești director, iar colegele tale jucătoare?

Încerc să mă comport la fel ca înainte. Nu m-am schimbat deloc. Sunt omul de legătură între Federație și echipă. Încerc să rezolv problemele fetelor. Cât se poate în aceste vremuri. Ce nu se poate, discutăm...



Am văzut că Ionela Gâlcă-Stanca a decis să revină la lot.

Mă bucur enorm că a luat această decizie. Naționala are nevoie de ea. S-a câștigat din nou Cupa Mondială, iar Trofeul Carpați a fost unul reușit. Organizarea la Drobeta Turnu Severin a fost reușită. A fost o implicare a tuturor factorilor locali în frunte cu primarul, care este un om deosebit. Sala a fost plină. Păcat că nu au o echipă a lor.

Numele tău este legat de handbal. Ce te-a făcut să alegi acest sport? Și ce înseamnă handbalul pentru tine?

De ce handbalul?... Am fost îndrumată spre el de profesorul de educație fizică de la Școala Generală numărul 1 din Bacău. Profesorul Cornel Ciocoiu. Sora mea mai mare, Camelia, a practicat și ea handbalul. Mergeam destul de des cu ea, la antrenamente. Mi-a plăcut foarte mult. Sora mea a jucat și ea la CSȘ, iar apoi la Știința Bacău. Aceștia au fost primii pași pe care i-am făcut în handbal. Am ajuns la Clubul Sportiv Școlar, unde am fost antrenată de regretatul profesor Eugen Cucu. Din păcate, nu mai este printre noi... Un profesor deosebit. Am făcut parte dintr-o generație extraordinară, cum de alfel fusese și cea dinaintea mea. Lidia Drăgănescu i-a fost elevă.

A contat și faptul că Știința Bacău a fost o forță de prim-rang îm handbalul românesc și european?

Da, bineînțeles. După cum bine știi, la acea vreme toată lumea urmărea ce se întâmplă cu Știința. La meciurile acestei echipe sala din Bacău era arhiplină. Se scoteau monitoare afară pentru a se urmări meciurile. Din păcate, echipa feminină nu mai este în Liga Națională. Sunt doar băieții, însă eu sper, pentru ce a însemnat Știința în handbalul românesc, ca ea să revină acolo. Atunci când eram la junioare, după plasa din spatele porților era o băncuță de unde urmăream meciurile. Le admiram pe jucătoarele dinaintea noastră. Și ne doream să ajungem ca ele, mari handbaliste. Ele au fost modelele noastre. 

Câteva jucătoare ale Bacăului de atunci au fost prezente la Drobeta Turnu-Severin la festivitatea de retragere din echipa națională. Gabriela Antoneanu Manea, Laura Lunca, Elena Ciubotaru, Lidia Drăgănescu şi cu tine.

Da. Am considerat de la început că ideea președintelui Cristian Gațu este foarte bună. Într-o primă fază, am organizat această festivitate pentru jucătoarele care au avut cel puțin o sută de selecții, însă vom face și pentru celelalte. Le vom acorda tuturor celor care au jucat pentru echipa României aceste plachete și diplome. Este ceva normal în Vest. Un semn de respect, de mulțumire pentru ceea ce a făcut ele, dar și băieții, pentru acest sport. M-am bucurat foarte mult că le-am reîntâlnit pe jucătoarele pe care le admiram la vremea când eram junioară. Una dintre ele este Laurica Lunca. Atunci când vorbesc despre ea o fac cu emoție. Mi-a plăcut foarte mult de ea ca handbalistă. A fost un centru de excepție. Mai apoi a fost Gabi Antoneanu, alături de care am și jucat și eu (oftează), o vreme, între 1993 și 1996, la Știința Bacău. 

”Ar fi bine ca părinții să-și lase copiii să aleagă”

În familia ta a existat tradiție în sport? Mă refer la părinți.

Nu, părinții n-au făcut sport de performanță. Sunt iubitori de sport.

Te-au încurajat sau au fost împotrivă?

Ne-au lăsat, pe mine și pe sora mea, să alegem ce vrem să facem. Sigur că apoi ne-au sprijinit. Nu se întâmplă prea des ca părinții, la noi, să le lase copiilor posibilitatea de a alege. De regulă, ei își doresc ca ai lor copii să devină doctori, profesori sau mai știu eu ce. Eu cred că părinții ar trebui să țină cont și de ceea ce își doresc cei mici. E foarte important ce alege copilul. Nu cred că e bine pentru el să-i impui ceva.

Bacăul nu mai este ceea ce era în sportul românesc. Înainte domina la handbal, la volei.

Fiind născută acolo, sper într-o revenire a Bacăului în plan sportiv. Mă bucur enorm că echipa masculină de handbal joacă la nivel înalt. Știu că la volei este foarte bună formația feminină a antrenorului Florin Grapă. Bacăul a reprezentat dintotdeauna o pepinieră pentru handbal, pentru volei, pentru întreg sportul românesc. Să nu uităm că am avut atleți, boxeri, luptători, înotători de valoare. Sportul din Bacău trece printr-o perioadă mai grea, cum de altfel trece întreaga țară. Sper să se mențină unde este, iar apoi, când vor fi vremuri mai bune, să crească, pentru că avem și Universitatea unde sportul a fost încurajat mereu. Profesorul Alexandru Axinte este lector la EHF. Eu vorbesc mai mult despre handbal pentru că e sportul pe care îl cunosc cel mai bine. Mă bucură enorm că la feminin avem echipa din Vâlcea, care este competitivă pe plan internațional. Sunt formații valoroase la Cluj, Zalău, Constanța, Brăila. Iar ele sunt cele mai bune ambasadoare ale acestor orașe, ale României.

Narcisa Lecușanu



Handbalul este un sport pe care românii îl iubesc foarte mult.


Mă bucur enorm că, pe lângă fotbal, românii iubesc și handbalul. Sunt și alte sporturi pe care ar fi bine  și normal să le sprijinim. Mai ales pe acelea în care România a avut și are în continuare rezultate.

”În Germania am înțeles cât contează un preparator fizic”

În 1996, ai plecat la Kometal, în Macedonia. Cum a fost trecerea într-o zonă a handbalului ceva mai profesionistă decât la noi? Am văzut sala de forță pe care o aveați la Skopje.


La noi nu prea s-a pus accent pe pregătirea fizică. De asta aminteam de profesorul Axinte. Am studiat cu dumnealui la facultate. Un preparator fizic extraordinar. Atunci poate că nu am apreciat ceea ce făcea, însă când am ajuns în Germania și apoi în Danemarca mi-am dat seama cât de valoros este el. Mi-ar plăcea ca și la noi toate cluburile să-și permită a avea preparatori fizici. Și de a lăsat partea tehnico-tactică antrenorilor. Handbalul a evoluat foarte mult. Este nevoie de foarte multă vizionare, de foarte multă analiză. Toate cluburile ar trebui să adopte acest sistem. Poate că și din acest motiv unii au avansat, iar noi am stagnat.

Narcisa Lecușanu



Și în alte sporturi decât fotbalul au apărut staff-urile tehnice extinse. În rugby, volei.

Așa e. Cu nutriționist, analist video, medici de diverse specialități în funcție și de sport. Fiecare are contribuția lui. Mică, mare, nu contează.

Pe sportivi îi ajută dacă există cineva care să le corecteze anumite deprinderi, mișcări, procedee, care să le ordoneze stilul de viață?

Cu siguranță. Un preparator fizic te poate ajuta la fel de mult cum o face un antrenor în plan tehnic sau tactic. Nu că antrenorul n-ar putea face pregătire fizică, însă în sportul actual, profesionist, nu prea mai are timp să se ocupe și de acest aspect. Și eu, la vremea aceea, m-am întrebat de ce e nevoie de preparator fizic atunci când există un antrenor. Eram copilă. Nu-mi dădeam seama. În Germania am înțeles de ce e nevoie. Sunt multe idei, multe inovații pe care le-am văzut afară, și pe care le putem adopta. Noi, românii, avem calități, avem talent. Trebuie doar să reînvățăm cum să ne punem în valoare.

”Frank Kuhn ne-a ajutat să ajungem în finală”

În august anul trecut, la Oltchim a venit acel preperator fizic din Franța, Frank Kuhn. S-a simțit munca lui în evoluțiile voastre?

Da, foarte mult. O parte din rezultatele obținute sezonul trecut i se datorează și lui. A știut să dozeze energia noastră. Ce e mai important este că a lucrat personalizat. Pentru fiecare jucătoare avea anumite recomandări legate de pregătirea fizică. După cum se știe, unele dintre noi am avut probleme de sănătate. Altele reveneau după accidentări. Frank a venit cu un program profesionist, de măsurare a pulsului. A contat foarte mult pentru parcursul nostru până în finala Ligii Campionilor. A fost acel plus față de ceea ce făceai până atunci. Nu știu în ce proporție a contat munca lui. Poate a fost de unu la sută din toată pregătirea noastră, însă a fost un plus, nu un minus. Până să vină el Oltchim a ajuns până în semifinale. Cu el am urcat în ultima fază a competiției.

Narcisa Lecușanu



V-a mai ajutat și pe parcurs? Știu că el s-a întors în Franța după cantonamentul pe care l-ați avut la Constanța.


Da, fiindcă el a ținut în permanență legătura cu antrenorul de atunci al Oltchimului, Radu Voina. Primea informații despre noi și dădea soluții în ceea ce privește pregătirea fizică. S-a mers și după un program, încarcă - descarcă. Oltchim a avut foarte multe meciuri. A fost și Campionatul Mondial din China, unde noi ne-am desumflat luând bătaie cu Spania... Nu se poate spune că a fost diferența de valoare...

Cum îți explici că noi pierdem deseori pe final de meci, după ce dăm senzația că avem meciul în mână? Nu se întâmplă numai la handbal, ci și în alte sporturi de echipă?

Nu cred că există același răspuns, o explicație de ce pierdem noi...

Există o problemă în plan mental? Ne pierdem capul în momentele importante ale jocului, finalul de meci fiind unul dintre ele?


Nu știu... Când ești acolo, pe teren, e altceva. Când iei un gol cum a fost cel cu Spania... Nu poți să spui că e o chestiune de valoare. Acolo a fost norocul lor si ghinionul nostru. Sportul e frumos pentru că există acel suspans. Probabil că nu puteam mai mult în acel moment. Toată lumea își dorește performanțe. Noi, cu atât mai mult. Acesta e motivul pentru care intrăm pe teren. Să câștigăm. A obține victoria e una dintre motivațiile sportivului. Eu sper ca lumea de la noi să nu mai ia numai rezultatul în sine, să se bucure și de joc, de faptul că avem echipe valoroase. În Germania, în Danemarca așa este. Nu toate echipele de acolo sunt campioane. Și cu toate acestea, oamenii vin la meciuri, se bucură în tribune. Important este că echipa feminină a României sau Oltchim contează în lupta pentru medalii, că este apreciată de specialiști și de spectatori.

Narcisa Lecușanu



Sunt și anumite probleme personale ale jucătoarelor pe care presa și publicul nu le cunosc.

Da, numai noi știm accidentările și durerile pe care le avem. Lumea nu le cunoaște și probabil că nici nu trebuie să le știe. Lumea vrea spectacol, rezultate. Și nici noi nu putem să ne plângem în public când avem probleme. Sper ca oamenii să aprecieze măcar spectacolul și să treacă mai ușor peste înfrângeri. Să renunțe la răutăți. De aceea eu cred că Oltchim trebuie susținut în continuare. Presiunea asupra fetelor este mare și trebuie să avem răbdare. Nu putem să le cerem în permanență victorii. Uite ce se întâmplă acum cu Viborg, care riscă să nu treacă de grupe în Liga Campionilor după ce a câștigat ediția trecută. 

Ai fost foarte afectată de pierderea finalei Ligii Campionilor...


Chiar dacă am pierdut, acea finală este o amintire frumoasă. Sunt mândră că am făcut parte din echipa aceasta a OLTCHIMULUI. Am jucat 24 de ani handbal și mi-am încheiat cariera jucând pentru cel mai important trofeu al handbalului european la nivel de cluburi. Le mulțumesc celor care au facut posibil asta. Domnului director Constantin Roibu cred că i se datorează în mare parte.

Narcisa Lecușanu



Ai pus punct carierei de jucătoare vara trecută. Acum faci parte din activul federal. Ce proiecte ai?

M-am implicat deja într-un proiect de atragere a copiilor spre handbal, la Războieni. Sper ca Federația să continue să acționeze în această direcție. Este necesar să avem cât mai mulți copii care să practice handbalul pentru ca în viitor să avem de unde alege jucători pentru loturile naționale.

Oricum, din punct de vedere al rezultatelor raportate la numărul de jucători handbalul românesc stă foarte bine.

Da, așa e, însă numărul handbaliștilor este încă prea mic pentru pretențiilor pe care le avem în acest sport. Chiar acum conturam lotul național de senioare. Și, din păcate, a devenit indisponibilă și Carmen Amariei. Îmi pare atât de rău pentru ea. Se simțea chiar bine în nucleul actual.



”Sportivii sunt precum actorii, doar că improvizează mai mult”

Ai jucat în Macedonia, Germania și Danemarca. Ce amintiri ai în acești ani petrecuți acolo?

S-au strâns destule amintiri. Și multe dintre ele au fost frumoase. Sunt împăcată cu ceea ce am reușit. Am fost de două ori campioană în Macedonia, o dată în Germania. Am evoluat în campionatul din Danemarca, unul de o valoare deosebită. N-am reușit să iau titlul, fiind mai mereu pe locul 2, însă a fost o experiență frumoasă, interesantă și foarte utilă pentru ceea ce voi face de acum înainte. Am cunoscut oameni. Am învățat foarte multe. Ceea ce am acumulat acolo m-a ajutat să devin ceea ce sunt acum.

Narcisa Lecușanu
Narcisa Lecușanu



Și unde te-ai simțit cel mai bine?

Peste tot. Am întâlnit oameni extraordinari, care știu ce vor.

Despre nemți și danezi se spune că sunt mai reci. E adevărat?

Eu nu am simțit răceala despre care se vorbește atât. Pot spune că la echipele din Germania și Danemarca atmosfera era ca într-o familie. Exista un spirit de într-ajutorare. Te întrabau mereu dacă ai nevoie de ceva. E adevărat că în Germania aveam și colege din țări estice, din Serbia și Croația. Pe lângă asta, nici publicul nu e rece. Din contră, se manifesta frumos și zgomotos la meciuri. Plus că veneau foarte mulți să ne vadă jucând.

Ai fost campioană mondială de tineret. În Brazilia. Cum a fost acea deplasare dincolo de ecuator?

A fost în 1995. A fost o generația foarte frumoasă, după părerea mea. Antrenori erau Cojocaru și Băban. În 1993 fusesem la Campionatul Mondial de tineret, cu generația 1973-1974. Jucau atunci Steluța Luca și Ildiko Kerekes-Barbu, care încă mai joacă. Noi eram excepții atunci, ca vârstă, așa cum Carmen Amariei a fost în 1995. Competiția s-a ținut în Bulgaria. Aceea a fost prima mea experiență internațională. Atunci am descoperit echipa Danemarcei. Atunci acele jucătoare nu spuneau foarte mult, însă mai târziu m-au uimit cât de mult au progresat. În Brazilia a fost frumos. Eram însă copile. Nici nu  ne venea să credem că am ajuns acolo. Am devenit campioane... Chiar ne propusesem asta fiindcă simțeam că se poate. Eram unite. Din echipa aceea făceau parte Steluța Luca, Roxana Berilă, Simona Gogîrlă, Alina Dobrin, Ildiko Kerekes... Au fost jucătoare foarte bune și la echipele lor de club. Ele și fetele care au ieșit campioane europene la tineret au format nucleul naționale de senioare din 2005. Chiar dacă am obținut medalia de argint la Mondialele din Rusia, eu zic că a fost un rezultat mare.

Ce are Rusia în plus la feminin? Echipa lor masculină de handbal, de pildă, nu mai este ceea ce a fost cândva.

Ce are Rusia... Chiar nu știu. Eu pot doar să spun că mă bucur că și băieții au reușit să se califice la Mondiale după acea victorie extraordinară din Rusia. Important este că sunt acolo. Ce vor face la turneul final este altceva. Cum spuneai, la ora meciului poți avea ceva pe suflet. De aceea îi admir pe actori că pot să joace un rol, într-o piesă, să-ți transmită o stare fără ca tu, spectatorul, să-ți dai seama că poate nu se simt bine sau au ceva probleme personale. Și noi, sportivii, suntem niște actori, doar că noi improvizăm mai mult. Și doar unii dintre noi câștigă...

Narcisa Lecușanu



E posibil ca și presiunea pe care o exercită uneori presa să inhibe sportivii?

Da. Cred că presa uneori e prea critică. Ideal ar fi să ne ajutăm unii pe alții. Și împreună să depășim momentele dificile. Nu toți sportivii sunt vedete.

Cum se spune în sport, unii sunt pianiști, alții sunt cei care cară pianul.

Exact, însă sunt importanți și aceia care cară pianul. Până să apară solistul e o muncă imensă. Se montează scena, lumini și mai știu eu ce. Și oamenii aceia care pregătesc totul sunt importanți. Handbalul e sport colectiv. E normal să ai și mari valori, dar și oameni care să fie acolo, lângă tine, în echipă.

Narcisa Lecușanu



Ce apreciezi mai mult la oameni?

Îmi plac oamenii cu caracter, simpli, sinceri și modești.

Care a fost momentul cel mai dificil al carierei tale?

Cel mai dificil pentru mine a fost atunci când a trebuit să zic stop la ceea ce făceam cu mare drag și,  totodată, cu mare bucurie. Din păcate, accidentarile nu te întreabă dacă pot veni... Ele vin și lasă urme... Nici nu mai știu câte accidentări au fost în cazul meu pentru că handbalul mi-a adus multe bucurii și satisfacții!

În afara handbalului, ce pasiuni și preocupări ai?

O pasiune nebună am făcut-o pentrul cățelul meu superb, un caniș, Kuki. Îmi place să citesc. Îmi sunt aproape poeziile lui Minulescu, Bacovia, inclusiv câteva ale lui Adrian Păunescu, cum ar fi ”Rugă pentru părinți”, ”Totuși Iubirea”. Îmi propun să progresez în ceea ce fac și sunt deschisă la cunoaștere. Îmi place mult natura, mai ales toamna e fenomenală cu tonurile de culoare din natură. De asemenea,  ador foarte mult să călătoresc.

Îți place să mergi la film? Ce părere ai de tehnologia 3D? Crezi că un meci de handbal este favorizat de această tehnlogie?

Tehnologia 3D mi se pare interesantă. Am văzut un fim redat în acest format. Simți că ești cu ei, acolo... Mi-ar plăcea să văd un meci de handbal redat în 3D. Abia atunci aș putea să emit o părere la obiect.

Narcisa Lecușanu despre...

Doina Melinte (director Autoritatea Națională pentru Sport și Tineret).
Este o mare personalitate a sportului românesc. Un om de onoare și un exemplu de urmat.

Cristian Gațu (președintele FRH). Este unul dintre oamenii care au făcut istorie în handbal. Mă bucur că a avut încredere în mine și m-a desemnat să fiu primul director de lor național din Federația Română de Handbal.

Radu Voina (antrenor naționala feminină de handbal). Este un domn în adevăratul sens al cuvântului. A fost mare ca jucător, iar ca antrenor a obținut rezultate remarcabile, ultimul fiind calificarea Oltchimului în finala Ligii Campionilor.

Luminița Huțupan-Dinu (antrenor naționala feminină de handbal). O colegă deosebită și un mare portar. Acum are ocazia de a își folosi cunoștințele dobândite ca antrenor. Și cum a fost ziua ei, îi transmit ”La mulți ani!” cu această ocazie.

CARTE DE VIZITĂ
Narcisa-Georgeta Lecușanu

Data nașterii: 14 septembrie 1976
Locul nașterii: Bacău
Sport practicat: handbal
Post: centru
Cluburi la care a evoluat: CSȘ Bacău, Știința Bacău, Kometal Skopje (Macedonia), BvB 09 Dortmund, TV Lutzelinden (Germania), Ikaast Bording, DH Aalborg (Danemarca), Oltchim Rm. Vâlcea
Funcție actuală: director loturi naționale feminine la FRH

Palmares
Campioană mondială de tineret în 1995
Medaliată cu argint la CM de senioare în 2005
Câștigătoare a Cupei Cupelor în 2002 și 2007
Finalistă a Ligii Campionilor în 2010
Dublă campioană a României
Dublă campioană a Macedoniei
Câștigătoare a campionatului în Germania
Câștigătoare a Cupei Macedoniei
Cupa României și Supercupa României

Narcisa Lecușanu
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite