Namibia a fost surclasată şi de Ţara Galilor şi cere ajutorul IRB

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Namibienii (în bleu) n-au putut opri "tăvălugul" galez * Foto: Reuters
Namibienii (în bleu) n-au putut opri "tăvălugul" galez * Foto: Reuters

"Echipele mici" prezente la Cupa Mondială de rugby au probleme, iar cea mai năpăstuită dintre toate este Namibia. Astăzi, echipa africană a pierdut din nou la scor, de data aceasta cu Ţara Galilor (7-81). Namibienii au marcat un eseu şi au primit o duzină... Ei rămân fără victorie la cele patru participări la Rugby World Cup.

Acest nou insucces l-a făcut pe antrenorul Johan Diergaardt să solicite ajutor forului mondial: "Avem nevoie de sprijin! Avem nevoie de meciuri! Jucăm din când în când, iar asta nu ne permite să progresăm. În ultimii ani, noi nu am disputat niciun meci în Namibia. Şi nu avem nici atâţia bani să mergem în Noua Zeelandă". Un mesaj asemănător a transmis şi căpitanul Jacques Burger: "Sper ca International Rugby Board să facă ceva în aşa fel încât noi să putem înfrunta mai des echipele mai bune decât a noastră".

Namibia a participat la patru din cele şapte ediţii ale Cupei Mondiale, înregistrând 14 înfrângeri consecutive. În această lună, ea a pierdut cu Fiji (25-49), Samoa (12-49), Africa de Sud (0-87) şi Ţara Galilor (7-81).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite