Nae Stanciu, noul preşedinte al Rapidului, şi-a luat rolul în serios: "Dacă Ganea nu are rezultate, va fi problema mea să găsesc un alt antrenor"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Stanciu a început să ofere declaraţii ca preşedinte al Rapidului, deşi situaţia cu Nicolae Manea nu e lămurită. Stanciu i-a cerut antrenorului Ionel Ganea să câştige următoarele trei meciuri.

Fostul jucător al Rapidului, Nicolae Stanciu, a preluat funcţia de preşedinte al echipei, fiind preferatul patronului Valerii Moraro.

"Nu m-am uitat peste contractul lui Ionel Ganea. Dânsul este antrenor la echipă, nu ştiu ce a semnat, ce clauze, nu e problema mea. Va fi problema mea însă dacă nu vor fi rezultate la echipă şi mi se va spune că trebuie să caut antrenor. Orice echipă care se respectă trebuie să vadă antrenorii liberi de contract şi să vadă dacă vin.

Dar momentan, noi avem nevoie de puncte. Să nu creadă domnul Ganea că primul lucru pe care l-am făcut este să mă uit în contractul dânsului. Pe mine mă interesează să câştige meciurile pe care le avem sau să scoată maximum de puncte din cele trei meciuri pe care le avem acum, cu Universitatea Cluj, ASA Târgu Mureş şi Dinamo. Despre demitere, nu se va lua o decizie pripită, la cald sau pe vreo izbucnire. Dacă se va pune de acord Consiliul de Administraţie, dar în primul rând vor conta rezultatele.

Dar momentan el ştie ce jucători a cerut şi cum trebuie pregătiţi. În comparaţie cu alte echipe, Rapid a avut cel mai bun parcurs până acum. La ce s-a putut face la Rapid până în momentul de faţă", a spus Stanciu, informează Mediafax.

Noul director executiv este de părere că Ionel Ganea are un lot destul de valoros în momentul de faţă.

"Dacă se vor mai înainta cereri că vrem jucători, eu cred că Rapid are vreo 24-25 de jucători plus portarii. Un lot competitiv pe fiecare post de 22 plus trei portari nu există decât la Cupa Mondială sau Campionatul European, ca să ne înţelegem. Iar acest lucru momentan la Rapid nu se poate", a explicat el.

Nicolae Stanciu a menţionat că antrenorul Ionel Ganea doreşte să rezilieze contractele a cinci jucători, dar o decizie va lua după ce va discuta şi cu fotbaliştii în cauză.

"S-a mai înaintat o cerere de reziliere a contractelor a cinci jucători. Nu am apucat să vorbesc cu antrenorul, nu cunosc motivele, şi nu ştiu nici jucătorii. O să discut cu antrenorul, apoi şi cu jucătorii pentru că părerile sunt împărţite. Şi antrenorul şi jucătorul are varianta lui", a precizat Stanciu.

Referitor la posibilitatea ca Marius Şumudică, tehnician aflat în prezent sub contract cu gruparea Concordia Chiajna, să revină la Rapid, Stanciu a menţionat că ar fi de acord cu o astfel de variantă, dar doar când la club va exista o "linişte financiară".

"Şumudică de câte ori a fost la Rapid, antrenor secund sau principal, întotdeauna a preluat echipa din mers, fără prea mulţi jucători. Şumudică este şi el printre preferaţii noştri, ai celor de la clubul giuleştean. Dacă voi avea vreodată ocazia să îl pun antrenor la Rapid, atâta timp cât voi rezista la club, va fi când va fi o linişte financiară. Să i se dea echipa vara, să aibă timp de pregătire", a precizat Stanciu.

În această vară, tehnicianul Ionel Ganea a fost ales în urma unui concurs de CV-uri în funcţia de antrenor principal al FC Rapid, de o comisie formată din administratorul judicar Cristina Andronache, preşedintele Nicoale Manea şi team-managerul Dănuţ Perjă. El a semnat contractul cu FC Rapid la 24 iulie, cu o zi înainte ca Valerii Moraru să devină acţionarul majoritar al grupării giuleştene.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite