Nadal, mesaj acid, în contextul închiderii Europei: „Se poate muri şi de foame!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rafael Nadal refuză să reducă viaţa la salvarea de la COVID-19
Rafael Nadal refuză să reducă viaţa la salvarea de la COVID-19

În numele salvării de la COVID-19, tot mai multe ţări de pe continent au început să implementeze, din nou, modelul chinez care, încercat şi în primavară, nu numai că n-a rezolvat problema răspândirii virusului, ci a creat altele de ordin social, la fel de grave.

Pandemia de coronavirus a „paralizat“ din nou Europa! Iar asta, în ciuda unor declaraţii oferite pe durata verii de liderii mai multor ţări, care s-au lăudat că nu se va mai ajunge în situaţia din martie - aprilie, întrucât au fost învăţate lecţii preţioase din perioada respectivă.

Astfel de declaraţii s-au dovedit a fi însă vorbe goale, pentru că, aproape zilnic, o altă ţară de pe continent anunţă că revine la restricţiile din primavară. Adică la strategia copiată din China care, deocamdată, a funcţionat doar acolo! Ce-i drept, există mari semne de întrebare legate de cifrele publicate de autorităţile chineze, privind răspândirea noului coronavirus.

Dacă în China bilanţul infectărilor şi cel al morţilor au fost falsificate sau nu, probabil, nu vom afla, niciodată. Ceea ce ştim cu certitudine e că modelul chinez, pe lângă faptul că n-a dat rezultatele scontate în Europa, a creat şi o armată de şomeri. Iar experţii economici avertizează, la unison, că, în 2021, vom fi loviţi de o criză financiară, cum n-a mai existat în istorie. 

Probabil, de aceea, într-un amplu interviu acordat pentru „El Mundo“, Rafael Nadal (34 de ani / 2 ATP) a tras un puternic semnal de alarmă, spunând că, în numele salvării de la COVID-19, oamenii sunt condamnaţi la un altfel de moarte.

Ce a spus Rafael Nadal?

*Trebuie să depăşim această criză cu respect, cu demnitate, faţă de noi, faţă de cei dragi şi faţă de cei din jurul nostru. Dar şi cu responsabilitate şi logică. 

*Oameni pot muri, din cauza virusului, dar, la fel de bine, pot muri şi de foame. 

*Lovitura pe care o dăm economiei a fost şi e foarte gravă. Trebuie să găsim un echilibru între sănătate şi muncă, între sănătate şi protecţie socială. 

*Siguranţa oamenilor e cea mai importantă. Dar la fel de importante sunt şi libertatea şi demnitatea. 

*Eu încă sunt tânăr, organismul meu e puternic. Dar, dacă mă voi îmbolnăvi, pot să transmit virusul la cei vulnerabili. Sunt îngrijorat pentru părinţii mei, familia mea, comunitatea mea. Trăim cea mai dificilă perioadă din viaţa noastră. De aceea, acum e momentul să ne luptăm pentru lucruri mai importante decât un meci de tenis. 

CITEŞTE ŞI:

Procurorul general din SUA: „Lockdown? Cel mai mare abuz de la sclavagism încoace!“

Politician britanic: „Lockdown, cea mai distructivă metodă de intervenţie într-o pandemie!“

Expert american: „Prin acele lockdown-uri, n-am oprit decesele. Le-am schimbat datele“

Elveţia desfiinţează soluţia lockdown: „Consecinţele sunt dezastruoase“

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite