Nadal aruncă „bomba“: Renunţă atât la Wimbledon, cât şi la Jocurile Olimpice! Ce a scris pe Twitter

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nadal

Eliminarea suferită în semifinalele French Open 2021, în faţa lui Novak Djokovici, se dovedeşte a fi o lovitură mult prea greu de digerat pentru spaniolul de 35 de ani.

Rafael Nadal (3 ATP) a jucat 27 de meciuri în 2021 (23 de victorii, 4 înfrângeri), însă nu va reveni pe teren, în viitorul apropiat.

Pentru că, după cum a anunţat, astăzi, printr-o postare pe Twitter, marele campion iberic, cu 20 de titluri de Grand Slam în palmares, va sări peste următoarele două evenimente mari, ambele programate pentru această vară: Wimbledon (28 iunie - 11 iulie), Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august).

„N-a fost o decizie uşoară, dar, după ce mi-am «ascultat» corpul şi după ce am discutat cu echipa mea, am înţeles că aceasta e decizia corectă. Nu voi participa la Wimbledon şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo“, a scris Nadal. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite