Mutu ar putea scăpa cu trei luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă e considerat recidivist, oficialii Fiorentinei speră ca atacantul român să primească sancţiunea minimă şi să revină pe teren la finalul lunii aprilie. Apărarea lui Mutu se bazează pe faptul că pe prospectul pastilelor luate de „Briliant“ scria că produsul e sută la sută natural.

În timp ce coechipierii săi de la Fiorentina s-au deplasat la Cagliari pentru meciul de campionat cu echipa locală, Adi Mutu şi avocaţii săi şi-au început apărarea în cazul "Sibutramina".

Primul pas? Demonstrarea bunei-credinţe a "Briliantului" în momentul în care a ales să folosească pastilele de slăbit SuperSlim. Astfel, acestea au fost deja trimise la un laborator de analize specializat, rezultatul fiind aşteptat, cel mai probabil, pentru ziua de mâine.

Declaraţiile venite din partea CONI confirmă faptul că numai în acest mod suspendarea lui Adi Mutu ar putea fi una de ordinul lunilor.

"Pentru o sancţiune mai lejeră, trebuie să explice clar felul în care substanţa a intrat în corpul lui şi, de asemenea, să demonstreze că nu s-a folosit de ea în mod conştient", a spus Diana Bianchedi, membru în comisiile antidoping ale Comitetului Olimpic Italian.

Este considerat recidivist!

"Noi îl considerăm recidivist, după suspendarea de şapte luni primită în Anglia, astfel că riscă o pedeapsă drastică, de până la patru ani", a mai spus aceeaşi Diana Bianchedi.

În acest caz, nu se ştie dacă Mutu va scăpa cu pedeapsa minimă de trei luni, care a fost aplicată şi în cazul similar din 2007 al voleibalistei braziliene Pereira de Carvalho, aflată însă la prima abatere. Totuşi, antrenorul Fiorentinei, Cesare Prandelli, speră să se bazeze pe "Fenomenul" viola pentru finalul actualului sezon.

„Am văzut şi eu cutia pastilelor lui Mutu, pe care scrie că sunt sută la sută naturale. Sper să ne ajute în ultima lună de campionat", a spus antrenorul italian.

Aşteaptă să fie audiat în următoarele 20 de zile

Suspendarea românului, oricât de mare ar fi, se va calcula începând cu data de 28 ianuarie, atunci când a fost anunţat rezultatul testului antidoping, astfel că "Briliantul" se poate întoarce pe gazon cel mai devreme la 28 aprilie.

Decizia Comitetului Olimpic Italian este aşteptată abia la începutul lunii martie, după ce, în prealabil, Adi Mutu va fi şi el audiat „în decursul a 20 de zile", aşa cum susţine  Corriere Fiorentino.

Ce meciuri mai poate juca Mutu în acest sezon

28 aprilie   

Semifinala Ligii Campionilor, retur (dacă se califică)

2 mai   

Milan - Fiorentina

5 mai   

Finala Cupei Italiei (dacă se califică)

9 mai   

Fiorentina - Siena

16 mai   

Bari - Fiorentina

22 mai   

Finala Ligii Campionilor (dacă se califică)

Cristi Borcea: „Îl vreau antrenor la Dinamo!"

După ce, în 2004, pe când se afla în plin scandal cu Chelsea, Mutu a primit permisiunea de a se antrena în "Ştefan cel Mare, şi de această dată oficialii "câinilor" au sărit în apărarea "Briliantului".

" Vreau să-l fac preşedinte la Dinamo, dar el are mai multe calităţi de antrenor. Mutu va fi în viitor antrenor la Dinamo!", a declarat ieri Cristi Borcea, directorul executiv al bucureştenilor.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite