„Morţi“ fără Niculae şi Munteanu

„Morţi“ fără Niculae şi Munteanu

Dinamo este dependentă de Marius Niculae (stânga) şi de Cătălin Munteanu

Fără cel mai bun pasator al Ligii I, dar şi fără golgheterul campionatului, „câinii“ n-au câştigat niciun amical disputat în Antalya în 2012.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cea mai constantă echipă din prima parte a campionatului a rămas perseverentă şi în amicale. De această dată, la rezultate slabe. Până acum, Dinamo a disputat două jocuri de pregătire în cantonamentul din Antalya, fără să reuşească să câştige vreunul.

0-1 cu FK Taraz (Kazakhstan) şi 1-1 cu Ried (Austria) au fost cele două dezamăgiri trăite de elevii lui Liviu Ciobotariu. Totuşi, antrenorul nu s-a îngrijorat foarte mult în urma testelor de săptămâna trecută. De ce? Pentru că Dinamo n-a avut la dispoziţie toţi jucătorii de bază. Plecaţi la echipele naţionale sau învoiţi din motive personale, „câinii" au fost privaţi de cea mai bună formulă de joc.

În principal, lui Ciobi i-au lipsit Marius Niculae şi Cătălin Munteanu. Adică golgheterul campionatului şi cel mai bun pasator din Liga I. Dacă „Săgeată" a fost convocat de Piţurcă la echipa naţională, pentru turneul din Antalya, mijlocaşul de 33 de ani a trebuit să revină de urgenţă în ţară, întrucât tatăl său a decedat, în urma unui infarct. Niculae s-a şi descurcat foarte bine printre tricolori: a marcat două goluri cu Turkmenistan (4-0).

Stoica şi Pătraşcu, doar distrugători

Absenţa lui Munteanu s-a văzut enorm în jocul liderului. Dorel Stoica şi Bogdan Pătraşcu au arătat că rămân doar doi mijlocaşi la „închidere", fără veleităţi de playmakeri, în timp ce noua achiziţie Iulian Tameş s-a apropiat cât de cât de „Cap de Zmeu", dar i-a lipsit sclipirea. Noul val de atacanţi, Ganea şi Ţucudean, a demonstrat că, deocamdată, rămâne în umbra cuplului Dănciulescu - Niculae.

„Lipsesc încă relaţiile de joc, plus că am mai introdus şi copii de la echipa secundă", a explicat Ciobotariu rezultatele mai proaste. „Trebuie lucrat mai mult tactic pentru a avea colaborare în triunghiurile dintre mijlocaşi şi atacanţii lateriali", a analizat şi Cornel Dinu.  Următorul amical: mâine, cu Karpaty Lvov (Ucraina, liga I, locul 13).

9 pase decisive le-a oferit Cătălin Munteanu colegilor în cele 18 partide din acest campionat.

14 goluri a reuşit Marius Niculae în acest sezon de Liga I, fiind cel mai bun marcator.

Dinamo 1
Naumovski - L. Rus, D. Stoica, Moţi, Scarlatache - Strătilă, Pătraşcu, Tameş, Curtean - Ţucudean, L. Ganea.
Antrenor: Liviu Ciobotariu.
Pentru Dinamo au mai jucat: Pulhac, Alexe, Bakaj, C. Matei
SV Ried 1
(Austria, prima ligă, locul 2)
Goluri: Ţucudean 22 / Beichler 18
Meciul s-a disputat în Belek (Antalya)


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: