Mondialul din Qatar, o „mizerie“: Selecţionerul Olandei distruge FIFA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Qatar

Sărbătoarea fotbalului mondial a devenit o afacere dubioasă! Acum patru ani, competiţia a fost găzduită de Rusia condusă de Vladimir Putin. Acum, va avea loc în Orientul Mijlociu, într-o ţară care a primit organizarea turneului final, în mod controversat.

Faptul că micuţul stat din Golful Persic a câştigat dreptul de a organiza Mondialul din 2022, oferind mită la cel mai înalt nivel, nu mai e un secret, ci o realitate dovedită!

Doar că, aşa cum se întâmâplă când vorbim despre mulţi bani, lumea a închis ochii. Exact cum a procedat şi după ce au apărut ştiri potrivit cărora stadioanele din Qatar se construiesc, în timp ce muncitorii aduşi din ţările sărace mor pe capete din cauza condiţiilor inumane din această ţară.

N-a contat nici faptul că în Qatar nu se poate juca fotbal în vară, când se organiza Mondialul, în mod tradiţional. Drept urmare, competiţia a fost mutată în iarnă, urmând să aibă loc, în perioada 21 noiembrie - 18 decembrie.

Potrivit Eurosport, toate aceste detalii l-au revoltat pe Louis van Gaal (70 de ani), selecţioner al Olandei. Care va merge cu naţionala sa, în Qatar, deşi se arată dezgustat de decizia FIFA de a organiza competiţia în această ţară.

Vangaal

Ce a spus Louis van Gaal?

*Toată lumea ştie că e ridicol că Mondialul se va juca în Qatar. FIFA susţine că doreşte dezvoltarea fotbalului în această ţară. E o mizerie! E vorba despre bani şi interese comerciale. Asta e tot ce contează la FIFA. De ce credeţi că un om cu experienţa mea nu face parte din Comisiile FIFA? Pentru că m-am opus mereu unor astfel de decizii. Nu e corect. Spun asta cu toată convingerea, dar părerea mea nu ajută lumea să scape de această problemă.

CITEŞTE ŞI:

O catastrofă umanitară, ascunsă de petrodolarii arabilor: Bilanţ înfiorător al deceselor muncitorilor din Qatar

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite