„Moartea din Carpaţi“ va avea un adversar pe măsură la Madrid: „Sunt nerăbdător să urc din nou în ring!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Moroşanu
Cătălin Moroşanu

Cel mai popular luptător român, Cătălin Moroşanu, a fost anunţat oficial în programul celui de-al doilea Superkombat World Grand Prix al anului, care va avea loc pe 6 mai la Palacio Vistalegre, cea mai cunoscută arenă din capitala Spaniei, Madrid.

Meciul vine la scurt timp după ce ieşeanul a obţinut o victorie remarcabilă la Chicago, atunci când l-a făcut KO pe americanul Maurice Green. Şi la Madrid, Moroşanu ar putea să înfrunte tot un american, pe durul din cuşca Bellator, Tony Johnson, dacă acesta va reuşi să îl învingă pe colosul polonez Lukasz Krupadziorow, un luptător cunoscut pentru trecutul său ca huligan. Aceştia se vor duela vinerea viitoare, la Romexpo, în gala Superkombat de la Bucureşti, iar învingătorul îl va întâlni pe Moroşanu în meciul cap de afiş al galei de la Madrid. 

„Vă promit că aveţi ocazia să vedeţi poate cea mai mare gală de până acum în care am luptat, Superkombat World Grand Prix Spania. Dacă în Italia, la ultima gală, am avut 4.000 de români, acum ştiu că românii din Spania vor fi alături de noi în drumul spre victorie”, a declarat Moroşanu pe pagina sa de Facebook despre evenimentul de la Madrid organizat de Eduard Irimia Promotion, Five's International şi Teiamedia în parteneriat cu Radio Românul şi ziarul El Rumano.

„Cu siguranţă va fi o gală memorabilă. Am pregătit deja mai multe surprize pentru acest eveniment. Pe lângă Moroşanu, vom mai avea alţi 5 luptători români. Biletele vor fi puse la vânzare, nu doar on-line, ci şi prin intermediul tuturor magazinelor româneşti din comunitatea Madrid. Totodată, aşa cum deja ştiţi, avem un parteneriat cu Five's, astfel că producţia de televiziune va fi una de nivel mondial, evenimentul urmând să fie transmis şi în SUA prin intermediul CBS Sports Network”, a declarat promotorul Eduard Irimia.

Preţul unui bilet este de 25 de euro şi poate fi achiziţionat începâdn de luni de la magazinele Carmangeria Românească (toate oraşele din comunitatea Madrid), magazinele Casa Domnitorul (toate oraşele din comunitatea Madrid şi Guadalajara), magazine Ana Barsan (alcala de Henares), patiseria Pan de Oro (Torrejon de Ardoz), patiseria Vis (San Fernando), magazinul de modă Elen Boutique (Coslada), magazinul Ca la noi acas[ (Leganes), magazinul Transilvania (Alcorcon) şi magazinul Rustic (Aranjuez şi Parla). Până la gala de la Madrid, Moroşanu va fi în tribune la gala Superkombat, de vinerea viitoare, de la Pavilionul Central Romexpo din Capitală, atunci când va vedea pe viu confruntarea directă dintre Johnson, care a luptat în Bellator şi ONE FC, învingându-i de-a lungul timpului pe Tim Sylvia şi Alexander Volkov, şi Krupadziorow, care l-a bătut în penultimul său meci pe Daniel Sam, marele rival al lui Moroşanu din 2016.

„Nu mă interesează cine va câştiga. Am citit că amândoi vor să lupte cu mine, sunt pregătit să îl înfrunt pe oricare dintre ei. Sunt nerăbdător să urc din nou în ring şi emoţiile vin doar de la faptul că voi lupta din nou în faţa românilor mei”, a spus cel poreclit Moartea din Carpaţi. Din gala de la Bucureşti nu vor lipsi Bogdan Năstase, Valentin Bordianu, Robert Constantin, Eduard Chelariu, Dumitru Ţopai, Cristian Ristea sau Daniel Stefanovski. Biletele pentru gala de la Bucureşti sunt disponibile pe myticket.ro şi în magazinele Diverta.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite