Mizerie băgată sub preş: Dinamo a luat titlul cu japcă, federaţia „îngroapă“ cazul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia se va opune, aproape sigur, rejucării meciului CSM Bucureşti – Dinamo în care s-au petrecut greşeli halucinante de arbitraj, permiţându-le „câinilor“ să ia campionatul.

Dinamo a câştigat Liga Zimbrilor pentru al doilea an consecutiv, însă ultimul triumf e unul fără glorie şi aduce aminte de cum câştigau „câinii“, mai ales la fotbal, pe vremea lui Ceauşescu!

„Adevărul“ a scris, ieri, pe larg despre modul grosolan în care echipa lui Eliodor Voica, pur şi simplu, a trişat în ultimele 26 de secunde ale meciului 2 cu CSM Bucureşti din finala campionatului naţional. Roş-albii au jucat cu un om în plus când partida a fost pe muchie de cuţit şi, într-un final, s-au impus la loviturile de la 7 metri, adjudecându-şi titlul cu numărul 14 din istoria clubului.

Cei de la CSM au depus, marţi, memoriu la Federaţia Română de Handbal (FRH), solicitând rejucarea meciului din cauza gravelor greşeli de arbitraj. Incredibil, dar adevărat însă, anomaliile au continuat la FRH! Înainte ca memoriul celor de la CSM să fie judecat, preşedintele federaţiei, Alexandru Dedu, s-a antepronunţat în acest caz printr-o declaraţie oferită pentru prosport.ro: „Sunt foarte supărat. Nu există însă niciun meci care să se rejoace“.

Dinamo: „Şi ei au făcut la fel!“

Cum s-a apărat Dinamo în tot acest scandal? Formaţia din „Ştefan cel Mare“ a insistat că şi cei de la CSM Bucureşti au folosit un om în plus pe finalul partidei!

Concret, roş-albii fac referire că pe foaia oficială de joc apar două eliminări dictate la bancă CSM-ului după 58 de minute şi 22 de secunde de joc. S-a dat o eliminare de două minute la antrenorul Zvonko Sundovski, în timp ce oficialul Bogdan Vasiliu a fost trimis în tribune. Dinamo susţine că pentru aceste două eliminări dicatate la bancă, CSM ar fi trebuit să scoată doi jucători de pe teren pentru ultimele 98 de secunde din meci, însă a scos doar unul.

De ce se mai face şedinţă la FRH?!

Consiliul de Administraţie al FRH se va reuni, astăzi, în regim de urgenţă pentru a analiza memoriul depus de CSM, dar şi evenimentele din finalul meciului de luni.

E clar însă că, în proporţie de 99%, federaţia va băga mizeria sub preş, în condiţiile în care preşedintele Alexandru Dedu s-a antepronunţat în acest caz, excluzând varianta rejucării partidei. „Aşteptăm verdictul după şedinţa de joi şi, dacă nu va fi unul pentru rejucarea meciului, vom merge la Federaţia Internaţională de Handbal. Ideea e să tragem un semnal de alarmă despre ceea ce se întâmplă în România. Mă refer la faptul că vicepreşedintele FRH, Daniel Georgescu, e finanţatorul din umbră şi protectorul clubului Dinamo şi face jocurile pentru acest club“, ne-a declarat Bogdan Vasiliu, şeful secţiei de handbal la CSM.

Ştiind că meciul nu se va rejuca, Dinamo şi-a trimis deja stranierii acasă.

Cazuri similare: în Ungaria s-a rejucat, la Euro nu

În campionatul maghiar de handbal, la finalul unui meci dintre Tatabanya şi Pick Szeged s-a petrecut o greşeală gravă de arbitraj care a privat formaţia din Szeged de o aruncare de la 7 metri. Meciul s-a terminat egal, însă federaţia maghiară a analizat cazul şi a hotărât rejucarea partidei care, de această dată, a fost câştigată de Szeged. Site-ul prosport.ro a amintit de un alt precedent: La ultimul Campionat European, Germania a terminat semifinala cu Norvegia cu opt jucători pe teren, după ce a marcat pentru 34-33. În faza iniţială, Norvegia a depus un protest şi a cerut rejucarea meciului, dar mai apoi l-a retras.

   

image

Alexandru Dedu preşedinte FRH

„Se mai întâmplă astfel de bâlbe“

„Adevărul“: E adevărat ce aţi declarat pentru prosport.ro şi anume că meciul nu se va rejuca?

Alexandru Dedu: Ce scrie acolo nu e o poziţie oficială. Vom avea o şedinţă la federaţie, după care vom da un comunicat oficial. OK? Vă mulţumesc...

Un moment, vă rog. Totuşi, la fotbal, spre exemplu, dacă o echipă foloseşte un jucător fără drept de joc, echipa adversă câştigă cu 3-0. La handbal cum e?

La handbal nu e aşa. De exemplu, la Jocurile Olimpice din 2008 a existat un caz similar cu cel de acum de la noi şi nu s-a rejucat nimic, iar scorul a rămas cel stabilit pe teren.

În Ungaria însă, s-a dat rejucare...

Nu ştiu cum e regulamentul la ei. La noi însă, nu e prevăzut aşa ceva. Nici în regulamentul Federaţiei Internaţionale nu există o astfel de clauză. 

Şi, totuşi, cum e posibil să vedem astfel de greşeli uriaşe de arbitraj?

E regretabil, dar la meciuri cu presiune se mai întâmplă astfel de bâlbe. Lucrăm cu oamenii, iar oamenii nu sunt roboţi. Cel mai important e că sunt sigur că aceste greşeli n-au fost cu tentă împotriva unei echipe.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite