Miză financiară uriaşă pentru echipele româneşti din Europa. Cum pot „împuşca“ Steaua şi Astra peste 5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În
sezonul trecut, Astra a trecut de West Ham, dar a fost învinsă de AZ Alkmaar in playoff-ul Ligii Europa
În sezonul trecut, Astra a trecut de West Ham, dar a fost învinsă de AZ Alkmaar in playoff-ul Ligii Europa

Dacă iese dintre primele 15 ţări ale Europei, România nu va mai avea dreptul de a trimite două echipe în preliminariile Ligii Campionilor, iar fondurile UEFA se vor „accesa” tot mai greu.

Steaua, Astra, Pandurii şi Viitorul au misiunea de a readuce România între primele 15 naţiuni ale Europei. Înfrângerea Iaşiului cu Hajduk Split i-a urcat pe croaţi deasupra noastră.
Fotbalul românesc e tot mai pauper, iar vremurile în care fotbaliştii îşi spălau ghetele la cişmea sau se schimbau în autocar nu par atât de îndepărtate. Echipele care au reuşit să se menţină deasupra insolvenţei au misiunea de a scoate cât mai multe puncte din tururile preliminare ale cupelor europene, pentru ca România să nu retrgradeze în liga a doua, în ceea ce priveşte coeficientul european.
Pentru acest sezon şi pentru cel viitor, România va trimite două echipe în preliminariile Ligii Campionilor şi trei în preliminariile Ligii Europa, mulţumită celor de la Valencia, care au bătut de două ori Austria Viena. Dacă ar fi scos un singur punct, austriecii ne-ar fi depăşit şi ar fi urcat ei între primii 15. E important să joci în preliminariile Ligii Campionilor, pentru că un singur tur depăşit (al treilea), îţi asigură prezenţa în grupele Ligii Europa, iar banii nu mai sunt puţini nici în competiţia secundă.
O poziţie între primele 15 naţiuni europene la nivel de cluburi îţi conferă şi avantajul numeric, pentru că poţi trimite cinci echipe în cele două competiţii. Orice loc mai jos, mai taie de pe listă o prezenţă, iar lupta pentru a rămâne pe poziţia amintită se anunţă a fi una aprigă pentru ale noastre.
Probleme la cele patru echipe
Steaua, Astra, Pandurii şi Viitorul, cele patru echipe care ne-au mai rămas în Europa, intră în joc în următoarele trei zile. Steaua are mari probleme de lot, după vânzările lui Chipciu şi Varela şi dezertarea lui Hamroun. Astra a început prost campionatul şi în Europa se va descurca fără antrenorul Marius Şumudică, care a fost penalizat pentru adicţia de pariuri. În fine, Viitorul e o echipă fără experienţă europeană şi care întâleşte o redutabilă formaţie belgiană, iar Pandurii se confruntă cu probleme financiare şi un scandal intern, avându-l pe fostul căpitan Nistor în prim-lan. Ce vor reuşi echipele româneşti, în aceste condiţii, e dificil de anticipat, cert e că orice înfrângere ne va îndepărta uşor-uşor de elita coeficienţilor, iar fondurile europene vor fi mult mai dificil de accesat.
Ce bani împarte UEFA
Forul de la Zurich a mărit substanţial premiile la nivelul ambelor competiţii europene. Cele mai importante mize pentru echipele româneşti ar fi:
- calificarea în playoff-ul Ligii Campionilor:  3 milioane de euro
- calificarea în grupele Ligii Campionilor: 12 milioane de euro
- o victorie în grupele Ligii Campionilor: 1,5 milioane de euro
- calificarea în grupele Ligii Europa: 2,4 milioane de euro
- o victorie în grupele Ligii Europa: 300.000 de euro.
Dacă Steaua sau Astra ar reuşi să treacă de meciurile cu Sparta Praga, respectiv FC Copenhaga, s-ar califica în playoff-ul Ligii Campionilor (3 milioane de euro) şi ar avea asigurată prezenţa în grupele Ligii Europa (2,4 milioane de euro). Pe lângă aceşt bani, se vor adăuga alte sume în funcţie de parcurs, iar la finalul competiţiei se vor mai împărţi şi banii din market-poll, o cotă parte ce revine fiecărei echipe din drepturile TV.


Croaţia ne-a întrecut
Începutul european al echipelor româneşti a fost ratat. Cu un egal şi o înfrângere în meciul cu Hajduk Split, CSMS Iaşi strâns doar 0,5 puncte pentru România în clasamentul coeficienţilor, iar Croaţia a urcat peste noi în ierarhia virtuală. În acest top, România ocupă acum locul al 16-lea şi mai are doar patru echipe angrenate în Europa.

Cu cine ne luptăm pentru locul 15

Ţară Coeficient         Echipe în Europa
14. Grecia 22.300         5/5
15. Croaţia 21.875         4/4
16. România  21.150     4/5
17. Austria 19.850         4/4


Turul trei preliminar

Liga Campionilor
Azi
Sparta Praga – Steaua 21.00, PRO TV
Mâine
Astra Giurgiu – FC Copenhaga 20.30, DigiSport

Liga Europa
Joi
Pandurii – Maccabi Tel Aviv 21.00, DigiSport
KAA Gent – Viitorul 21.30

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite