Mirel Rădoi, după victoria cu Croaţia: „Nici nu îndrăzneam să mă gândesc la un asemenea scor, nici nu visam“

Mirel Rădoi, după victoria cu Croaţia: „Nici nu îndrăzneam să mă gândesc la un asemenea scor, nici nu visam“

Selecţionata de tineret a României a debutat cu o victorie la Campionatul European de fotbal Under-21 din Italia şi San Marino, 4-1 (2-1) cu Croaţia, marţi seara, în Grupa C, pe San Marino Stadium din Serravalle.

La finalul meciului, selecţionerul Mirel Rădoi era într-o stare euforică. "Sincer, nici nu îndrăzneam să mă gândesc la un asemenea scor, nici nu visam. Mă bucur pentru băieţi, pentru atmosferă, pentru că ne-am simţit ca acasă. Important e că i-am făcut fericiţi pe românii care au fost la meci şi pe românii care au fost în faţa televizoarelor. Mă bucur că s-a creat această emulaţie cu naţionala de tineret şi suntem urmaţi peste tot de români. Cred că va fi mult mai dificil cu Anglia, cu tot respectul pentru Croaţia, Anglia are un ritm mult mai bun de joc şi va fi un meci dificil. În seara asta ne vom bucura de acaestă primă victorie, prima victorie pentru România la un Campionat European de tineret şi vom începe să vorbim de mâine despre Anglia", a declarat Rădoi, la TVR.
 
Au marcat: Puşcaş (11 – pen.), Hagi (14), Băluţă (66), Adrian Petre (90) / Vlasic (18).
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: