Mirel Rădoi, mijlocaş Al-Hilal Riad: „M-am umplut de bani!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românul a avut mari satisfacţii pe plan financiar, însă spune că Steaua 2005 – 2006 cu care a ajuns în semifinalele Cupei UEFA rămâne cea mai bună echipă la care a jucat până acum. Fostul stelist a încheiat en-fanfare sezonul: victorie cu 3-0 în faţa uzbecilor de la Bunyadkor şi calificare în sferturile Ligii Campionilor Asiei.

„Adevărul": N-aţi avut milă de Bunyadkor, Scolari şi Rivaldo...

Mirel Rădoi: Am câştigat cu 3-0, dar am fost avantajaţi şi de vreme. La ora meciului erau 38 de grade Celsius, după ce în timpul zilei fuseseră 48! Uzbecii n-au reuşit să facă faţă. Cu o zi înainte de meci, şi-au programat antrenamentul oficial la ora 18.30 şi, în mod normal, trebuia să dureze o oră şi jumătate, dar au ieşit de pe teren după 40 de minute. E foarte greu să joci fotbal acum în Arabia Saudită. Şi mie îmi e greu, dar totuşi m-am mai adaptat. Revenind la meciul cu Bunyadkor, să ştii că am avut şi mari emoţii.

De ce?

Pentru că am fost la câteva secunde de a pierde cu 3-0! După ultimul gol al nostru, fanii au început să arunce cu torţe şi observatorul ne-a transmis că, dacă se mai aruncă o dată, va pune capăt jocului. Mi-a fost teamă să nu pierdem la masa verde. Ar fi fost un dezastru!

Rivaldo cum ţi s-a părut?

Un fotbalist imens, dar acum, la 38 de ani, nu mai poate să alerge. Totuşi forţa şi tehnica i-au rămas! Ştie jocul şi cu ochii închişi.

Sunteţi în sferturile Ligii.

Da, iar meciurile din această fază se vor juca în octombrie, în sistem tur - retur. Obiectivul nostru e să câştigăm trofeul, mai ales că Al-Hilal n-a mai cucerit Liga de zece ani.

Actualul sezon a fost cel mai bun pentru tine de când joci fotbal?

Se poate spune şi aşa, dacă e să ne luăm după statistici. Adevărul e că ne-a mers foarte bine anul ăsta. Totul a fost pus la punct şi la pregătiri, dar şi în ceea ce priveşte conducerea administrativă. Banii s-au dat la timp, iar noi ne-am concentrat asupra fotbalului.

Care e mai bună: Al-Hilal de acum sau Steaua 2005 - 2006 cu care ai ajuns în semifinalele Cupei UEFA?

Al-Hilal, în momentul ăsta, e sub Steaua de atunci. Totuşi, putem depăşi nivelul Stelei de acum patru ani, dacă vom ajunge în finala Ligii Campionilor Asiei şi o vom câştiga.

Financiar cum a fost anul?

Pot să spun că a fost cel mai bănos din carieră! Totuşi, aici primele de joc nu sunt cu mult mai mari decât cele din România. Uite, pentru cele şase meciuri din grupele Ligii Campionilor Asiei, plus calificarea în sferturi, am luat 30.000 de euro de om. Pentru titlu am primit 40.000 de euro, iar pentru câştigarea Cupei „Coroanei Prinţului" am luat încă 25.000 de euro. Aici însă, cea mai importantă parte a banilor vine din salariu, plus că primeşti diverse cadouri din partea şeicilor pentru fiecare performanţă.

Eşti fericit la Al-Hilal?

Foarte fericit! Contractul meu expiră în 2012, aşa că mai am de stat pe aici.

Şi, dacă primeşti oferte?

Oferte am destule, dar cei de aici cer vreo opt, nouă milioane de euro ca să-mi dea drumul. Am avut propuneri şi din Asia, dar şi din Europa. Nu sunt însă disperat să mă întorc în Europa pentru că nu vreau să renunţ la salariul pe care îl am aici.

S-a spus că te va antrena Bölöni din sezonul viitor.

Nu cred. A fost un zvon. Chiar după meciul cu Bunyadkor, şi preşedintele clubului, dar şi Gerets ne-au spus că antrenorul va continua la Al-Hilal şi la anul.

De Steaua ce zici?

Din păcate, în Ghencea nu mai există o familie! Şi când eram eu acolo erau întârzieri salariale, şi atunci Gigi Becali critica jucătorii după meciuri. Nu ne afectau însă aceste lucruri fiindcă eram foarte uniţi.

Crezi că se întoarce Piţurcă în Ghencea?

Mă îndoiesc! El nu vine cu lotul actual şi dacă nu există un plan pe termen lung, pentru doi, trei ani. În plus, are multe oferte din ţările arabe.

Pentru tine ce urmează acum?

Vacanţa (râde). Chiar acum sunt cu familia şi facem bagajele. Mă întorc în România, dar trebuie să mă prezint la acţiunea echipei naţionale, care are o serie de meciuri amicale. După aceea, va începe vacanţa mea cu adevărat. Nu plec nicăieri, stau numai în România, iar pe 28 iunie mă întorc în Arabia Saudită ca să începem pregătirile pentru noul sezon.

Mirel Rădoi în acest sezon

-A pierdut doar trei dintre cele 38 de meciuri oficiale disputate de Al-Hilal.
-A câştigat titlul şi Cupa „Coroanei Prinţului".
-A marcat patru goluri în toate competiţiile.
-A fost votat „Jucătorul etapei" în campionat, în etapa a 13-a.
-A adunat şapte „galbene" şi două „roşii".

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite