Răsturnare de situaţie: Mircea Sandu n-ar mai pleca din fruntea FRF. Adrian Porumboiu a dezvăluit că Gică Popescu ar putea avea o mare surpriză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Sandu
Mircea Sandu

Teoretic, „Naşul“ ar trebui să părăsească Federaţia în 2014, motiv pentru care „Baciul“ şi-a făcut deja o echipă cu care să preia conducerea fotbalului românesc. Toate aceste planuri pot fi însă date peste cap, în funcţie de ce va face România în „dubla“ cu Grecia.

O eventuală calificare a României la Mondialul din 2014 ar prelungi, automat, şederea lui Mircea Sandu la Casa Fotbalului. Această variantă a fost dezvăluită de Adrian Porumboiu, preşedintele clubului FC Vaslui şi, culmea, un adversar al şefului FRF, în condiţiile în care galben-verzii au fost penalizaţi cu opt puncte din cauza unei decizii luate de FRF.

Ce a spus?

„Dacă se va califica echipa naţională, cine credeţi pe lumea asta, ca preşedinte sau persoană publică, ar spune: mă dau la o parte, mergi tu mai departe! E şi meritul lui Sandu dacă se califică şi e un merit incontestabil. În condiţii normale, ar trebui să candideze mai departe şi va câştiga sau să amâne alegerile. Nu ştiu cât poate din punct de vedere regulamentar să amâne alegerile. Dar să plece din moment ce a dus echipa la Mondiale, n-ar fi corect. Nu e doar o intuiţie, ci un lucru de bun simţ pe care l-am gândit şi eu şi toată lumea. Dacă se califică naţionala, trebuie să mai stea un an, doi la FRF“, a spus Porumboiu la sport.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite