„Miracolul“ Qatar sau cum să cumperi glorie cu bani. Prima naţională non-europeană care joacă finala unui Mondial de handbal în 77 de ani

„Miracolul“ Qatar sau cum să cumperi glorie cu bani. Prima naţională non-europeană care joacă finala unui Mondial de handbal în 77 de ani

Patrioţi sau mercenari? Majoritatea jucătorilor din lotul Qatarului s-au născut într-o altă ţară. FOTO: AFP

Cu doar cinci prezenţe la turneele finale mondiale, naţionala Qatarului a dat lovitura la competiţia pe care o găzduieşte în aceaste zile. S-a calificat în finală, după ce-a învins Polonia, în penultimul act. Cât de qatarezi sunt jucătorii care au obţinut performanţa, asta e altă poveste.

Ştiri pe aceeaşi temă

Locul 16 era cea mai înaltă poziţie pe care naţionala masculină a Qatarului o obţinuse până acum la un Mondial, chiar în 2003, la prima prezenţă. 
 
În 2015, abia la cea de-a cincea prezenţă, Qatarul a atins însă finala, după 31-29 în penultimul act, în faţa Poloniei. Cum s-a ajuns aici?
 
Povestea e surprinzătoare şi nu prea. Pentru că totul are legătură cu regulile laxe din handbal şi cu banii şeicilor. 
 
Două treimi din lotul Qatarului e format dintr-o adevărată „legiune străină”. Una plină de muntenegreni, bosniaci, francezi şi spanioli, care au fost naturalizaţi în ultimii ani. Şi cu excepţia portarului Saric, de la Barcelona, toţi evoluează în liga din Qatar.
 
De altfel, chestionat pe această temă de către jurnalişti, înaintea semifinalei cu Polonia, selecţionerul (spaniol) Valero Rivera a evitat să abordeze subiectul. 

Poţi juca la câte naţionale vrei
 
Potrivit regulamentelor în vigoare în hanbal, jucătorii îşi pot schimba fără probleme naţionalitatea şi pot evolua de-a lungul carierei pentru mai multe selecţionate! Există o singură condiţie restrictivă, aceea de a pune o pauză de doi ani între prezenţele la două naţionale diferite. 
 
„Nu cred că ăsta este sensul unui Campionat Mondial. E ca şi cum am fi jucat nu împotriva unei naţionale, ci a unei selecţionate mondiale”, s-a plâns şi portarul austiac Thomas Bauer, după ce naţionala ţării sale a fost eliminată în optimi, tot de către Qatar. 
 
Qatar este prima selecţionată non-europeană care ajunge în finala unui Mondial în 77 de ani. În plus, în afară de glorie, şeicii au cumpărat şi fani, pentru meciurile de la acest turneu.
 
În drumul spre finala din 1 februarie, de la Lusail, Qatar a mai eliminat Germania (sferturi), iar în grupă a încheiat pe locul 2, cu un singur eşec, chiar în faţa Spaniei (25-28). 
 
Cea de-a doua finalistă a Mondialului de handbal din Qatar este Franţa, care a învins Spania, scor 26-22, în cea de-a doua semifinală. 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările