Ministrul Sportului, Ioana Bran, după ce a fost acuzată că şi-a pus consilierii să-i „servească“ întrebări la radio: „Sunt mâhnită!“

Ministrul Sportului, Ioana Bran, după ce a fost acuzată că şi-a pus consilierii să-i „servească“ întrebări la radio: „Sunt mâhnită!“

Ioana Bran spune că ea nu a pus pe nimeni să sune FOTO Inquam Photos/Octav Ganea

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, reacţionează după ce a fost acuzată că şi-ar fi pus colaboratorii să sune la postul de radio unde era invitată, să se dea drept ascultători şi să-i adreseze  întrebări la care avea deja răspunsuri pregătite. Oficialul român se declară mâhnită şi pune acuzaţiile pe seama faptului că deranjează anumite persoane din minister.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran (31 de ani), a fost invitată pe 12 martie în emisiunea „Tribuna Zero“, realizată de Ovidiu Ioaniţoaia. Pe 30 martie, însă, Gazeta Sporturilor a publicat un articol în care susţine că doi consilieri - Alex Ciucă şi Florin Mulcuţan - au intervenit în direct pentru a-şi ajuta şefa să treacă peste primul interviu. Cătălin Tolontan spune că aranjamentul a fost dezvăluit de angajaţi ai ministerului şi spune că modul în care Ioana Bran a încercat să-şi mascheze lipsa de experienţă este jignitor mai ales la adresa predecesorilor săi. 
 
Şi George Zafiu, directorul de programe Europa FM, se declară dezamăgit de modul în care colaboratorii Ioanei Bran s-au „infiltrat“ printre ascultătorii emisiunii „Tribuna Zero“.
 
Pe de altă parte, Ioana Bran, într-o declaraţie pentru site-ul Ştirile Pro TV, se apară şi spune că nu a pus pe nimeni să sune în emisiune. „Sunt mâhnită doar de faptul că se fac afirmaţii cu atâta certitudine, de parcă ar fi fost analizate de cineva în măsură să identifice voci, care pot semăna mai mult sau mai puţin. Şi sunt acuzată de ceva ce nu am făcut“, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului. 
 
Ioana Bran a precizat şi că este „ciudat“ ca oameni din minister să contacteze presa şi să dea astfel de informaţii false: „Probabil deranjez pe cineva. În momentul în care eu am venit în acest minister, am spus că n-am să accept nimic ilegal.“
 
De asemenea, Bran susţine că o posibilă explicaţie ar fi că lucrează la procesul de descentralizare, „un obiectiv care nu este privit cu ochi buni de grupuri ostile din minister“. Totuşi, ministrul susţine că nu cedează:„ Îi anunţ clar şi ferm că nu cedăm şi vom continua! Îi rog pe cei care au astfel de interese, fie să renunţe la ele fie să părăsească echipa noastră.“
 
În ceea ce priveşte criticile că ocupă funcţia importantă fără să fi făcut sport de performanţă, Bran spune că încearcă să fie un manager bun, aşa cum trebuie să fie un ministru, şi dă asigurări că „activitatea ei nu suferă de faptul că nu a  reuşit, din păcate, să ia o medalie la Olimpiadă“.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: