Mihai Leu s-a pregătit pentru Raliul Aradului. În ultimele zile i-a plimbat pe locuitori cu două super maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că de la sfârşitul anului trecut Mihai Leu a devenit vector de imagine al brandului Mercedes Benz, prin intermediul companiei româno-germane Auto Schunn, marele sportiv a fost aşteptat cu interes la Arad.

Mihai Leu a participat în vestul ţării la lansarea noilor modele GLA şi Clasa C, eveniment organizat de Auto Schunn sub semnul mesajului „Perfecţiune şi Îndrăzneală“, valori fundamentale care aparţin şi se contopesc perfect cu brandul german de autoturisme. Mihai Leu a fost invitat să le vorbeacă celor prezenţi la lansare, alături de Jurgen Schunn, acţionarul majoritar al companiei şi de Elena Kovacs, managerul general Auto Schunn.

În discursul său, Elena Kovacs s-a axat pe prezentarea caracterului revoluţionar al noilor modele de la Mercedes Benz, pentru care s-au asociat imagini ce reprezintă perfecţiunea şi îndrăzneala. Lui Jurgen Schunn i-a revenit sarcina plăcută de a anunţa că Mihai Leu, ambasadorul Mercedes Benz prin Auto Schunn, va sta următoarele trei zile la dispoziţia celor interesaţi să testeze alături de el noile modele GLA şi Clasa C, pe lângă noua clasa S. „Ca pasionat de maşini şi tot ce ţine de ele, nu există plăcere mai mare ca aceea de a conduce noile clase lansate de Mercedes Benz. 

Caracteristicile acestor autoturisme sunt uimitoare, cu îmbunătăţiri privind siguranţa, direcţia şi manipularea. Noile generaţii Mercedes Benz dispun de sisteme inovatoare, ce din nou revoluţionează industria auto mondială. În aceste zile, voi fi la Arad, pentru a fi alături de clienţii Auto Schunn interesaţi să descopere noile modele. Cu această ocazie, am să le vorbesc oamenilor şi despre Raliul Aradului, ce se va desfăşura între 8 şi 10 aprilie. Sunt sigur că la fel ca anii trecuţi, arădenii vor veni în număr foarte mare la acest eveniment ce din acest an a devenit etapă în Calendarul Internaţional de Raliuri. Bineînţeles, la Raliul Aradului îi voi avea alături pe domnul Jurgen Schunn si pe doamna Elena Kovacs“, a declarat Mihai Leu pentru iClara.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite