Mihai Iosif şi-a reziliat contractul cu FC Rapid. Se pregăteşte Adrian Mutu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iosif

Antrenorul Mihai Iosif şi FC Rapid au încheiat astăzi, de comun acord, colaborarea, a anunţat clubul giuleştean. Adrian Mutu e aproape de banca rapidiştilor

"Vă mulţumesc pentru tot! A fost un an în care am reuşit să readucem împreună Rapidul în prima ligă, acesta era visul meu, iar acesta s-a împlinit. De acum, visul meu este să câştig, cândva, un titlu cu Rapid, iar după cum vedeţi visurile mi se îndeplinesc. Mulţumesc suporterilor noştri senzaţionali, care au fost mereu lângă echipă, şi conducerii care a avut încredere în mine. Dacă e să regret ceva, aş spune că regret că nu am prins noul stadion Giuleşti din funcţia de antrenor, însă toate la timpul lor. Aş face, în astfel de momente, cum am făcut mereu, apel la unitate. Unitate între echipă, suporteri, conducere şi staff tehnic. Uniţi, Rapid poate ajunge chiar şi anul acesta într-o cupă europeană! Hai Rapid!”, a spus Mihai Iosif la despărţirea de Rapid, preluat de news.ro.

În 49 de meciuri a stat Mihai Iosif pe banca Rapidului, 47 de campionat şi două de Cupa României, înregistrând 18 victorii, 16 remize şi 15 înfrângeri, golaveraj 61-54. Rapid ocupă locul 9 în Liga 1, cu 37 de puncte, după 29 de etape, la opt puncte în spatele Farului Constanţa, formaţia de pe locul 6, ultimul ce asigură calificarea în Play-Off.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite