VIDEO Mexicul şi-a asigurat prezenţa la baraj, unde va întâlni Noua Zeelandă. Honduras e aproape calificată la CM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite ale Americii şi Costa Rica au obţinut deja biletele pentru Campionatul Mondial, în America Centrală mai existând acum doar două necunoscute.

Chiar şi aşa însă lucrurile sunt previzibile. Honduras are şanse foarte mari să prindă ultimul loc calificant direct, având nevoie de numai un punct în ultimul meci, contra naţionalei statului Jamaica, ultima clasată în grupă. Honduras a reuşit să ia faţa Mexicului, care a obţinut însă o victorie mare contra naţionalei Panama, scor 2-1, prin care şi-a asigurat, în proporţie de 90 la sută, locul la baraj, unde va întâlni Noua Zeelandă.

Mexicanii, care au avut o campanie de calificare foarte slabă, au suferit serios şi în meciul cu Panama, reuşind să obţină victoria abia în minutul 85, printr-un gol de excepţie semnat de Raul Jimenez. În ultima etapă, Mexic joacă în deplasare la Costa Rica, iar Panama acasă cu SUA.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite