Messi, la pământ! Unul dintre fraţii săi a fost arestat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Matias Messi, unul dintre cei doi fraţi mai mari pe care îi are starul Barcelonei, a fost arestat de poliţia argentiniană pentru posesie ilegală a unei arme de foc.

Matias, în vârstă de 35 de ani, era căutat de o zi de poliţia din Argentina, după ce oamenii legii au găsit în barca lui urme de sânge şi o armă de foc. Ei l-au ridicat din spital, acolo unde a ajuns cu o fractură maxilară şi alte răni, după ce, susţine el, barca în care se afla s-a izbit de o dună de nisip. S-a rănit şi de aici ar fi şi sângele care acoperă cea mai mare parte a ambarcaţiunii, susţine bărbatul. 

Dar poliţia care a investigat incidentul a găsit în barca lui Matias un pistol neînregistrat de calibru 380, cu „numeroase pete de sânge“ pe el, potrivit procurorului care a ordonat arestarea sa.

Presa argentiniană a publicat poze cu barca cu motor acoperită cu sânge, care a fost lăsată la un club de pescuit din oraşul Fighiera, aproape de casa lui Matias.

FOTO Daily Mail

image

Este pentru a doua oară, în ultimii doi ani, când fratele fotbalistului este reţinut pentru port ilegal de armă. Prima dată el a scăpat cu muncă în folosul comunităţii, acum însă, pentru că este recidivist, riscă să ajungă după gratii.

Messi are doi fraţi mai mari şi o soră, el fiind mezinul familiei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite