Mesaj dur pentru preşedintele Federaţiei de Gimnastică: „Aştept moartea naturală a strategului şi capul dezastruosului şi desăvârşitului deontolog“

Mesaj dur pentru preşedintele Federaţiei de Gimnastică: „Aştept moartea naturală a strategului şi capul dezastruosului şi desăvârşitului deontolog“

Războiul dintre părinţii gimnastelor de la lotul naţional şi conducerea Federaţiei, plus antrenorii Bellu şi Bitang, este departe de a fi încheiat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Silvana Peng, mama Asianei Peng, una dintre gimnastele excluse de la lotul naţional, a declanaşta un atac extrem de dur la adresa preşedintelui Adrian Stoica. 

"Aştept moartea naturală a strategului si capul dezastruosului şi desăvârşitului deontolog, preşedintele Stoica Adrian, ca să lase locul vacant unui preşedinte competent, capabil şi doritor, în fruntea Federaţiei Române de Gimnastică! Abia de atunci vom spera să reînviem gimnastica românească, dar până atunci nu vor mai fi gimnaste şi nici doritoare să se sacrifice! Cine-l ţine în braţe pe incompetentul tovarăş preşedinte de Federaţie Română de Gimnastica, Stoica Adrian, dar pe doamna Mihăilescu Grigoraş Gabriela Anca? Ce atâtea diversiuni şi poveşti şi groparii gimnasticii românesti stau pe aceleaşi scaune calde la cârma FRG, încasând în continuare lefuri uriaşe şi promovând în continuare acelasi, cu mici modificări, colectiv tehnic la lot olimpic feminin al României? Cine plăteşte pentru 19 gimnaste distruse fizic, psihic, viitor terminat al gimnastelor si pentru privarea acestora de dreptul la învăţătură si anii pierduti?", a scris Silvan Peng pe o reţea de socializare.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările