Meci de Oscar în Italia: Inter - Juventus s-a jucat după un scenariu demn de un thriller de succes. Cine s-a calificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bonucci a calificat Juventus
Bonucci a calificat Juventus

Dacă AC Milan a ajuns în ultimul act din Coppa Italia, după un 6-0, în dublă manşă, cu Alessandria, o echipă care evoluează în Serie C2, în schimb, în cealaltă semifinală, iubitorii fotbalului au avut parte de un joc formidabil.

Juventus s-a impus, în tur, pe teren propriu, scor 3-0, şi era considerată ca şi calificată în finală, mai ales că, în Italia, trupa pregătită de Allegri câştigase 20 din ultimele 21 de jocuri în toate competiţiile!

Returul de pe „Giuseppe Meazza“ a devenit însă un calvar pentru deţinătoarea Cupei Italiei. Inter a marcat prin Brozovici (16), Perisici (49) şi, din nou, Brozovici (82-penalty), trimiţând partida în prelungiri. Aici, scorul a rămas neschimbat, aşa că s-a trecut la executarea loviturilor de departajare.

Iată cum au decurs lucrurile la loteria penalty-urilor:

1-0 Juventus: Barzagli
1-1: Brozovici

2-1 Juventus: Zaza
Ratare Inter: Palacio

3-1 Juventus: Morata
3-2 Juventus: Manaj

4-2 Juventus: Pogba
4-3 Juventus: Nagatomo

5-3 Juventus: Bonucci

Astfel, formaţia din Torino a ajuns, din nou, în finala Cupei Italiei, acolo unde va întâlni AC Milan, la 21 mai.
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite