Mbappe zguduie Parisul: Urmează cea mai dură lovitură financiară din istoria fotbalului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kylian Mbappe are deja un titlu mondial cu naţionala Franţei
Kylian Mbappe are deja un titlu mondial cu naţionala Franţei

Se spune că petrodolarii sunt fără număr, însă pierderea financiară care se prefigurează în cazul lui Kylian Mbappe (22 de ani) va fi una usturătoare chiar şi pentru arabii din spatele Paris Saint-Germain!

Concret, în vară, patronul Nasser Al-Khelaifi şi-a făcut o ambiţie personală din a-l ţine pe starul francez în lot.

Probabil, încurajat şi de gândul că, avându-i pe Mbappe şi pe Neymar, lângă care a sosit şi Messi între timp, PSG va avea un trident ofensiv de şapte stele. Şi, într-adevăr, pe hârtie, atacul parizienilor e de vis. Problema e că fotbalul se joacă pe teren, nu pe calculator. Iar acolo, PSG tocmai a înregistrat primul eşec din campionat, în weekend: 0-2, în deplasare, cu Rennes. Şi nici starurile sale din atac nu produc! Neymar are un gol în şapte partide oficiale şi acela din penalty! Messi a punctat şi el o dată în cinci apariţii. Iar Mbappe, singurul care s-a ridicat la nivelul aşteptărilor (11 meciuri, 4 goluri, 5 pase decisive) e pe picior de plecare. Gratis! Asta în condiţiile în care aducerea sa de la Monaco, în iulie 2018, a costat 145 de milioane de euro. Iar în vară, PSG a refuzat toate ofertele primite de la Real Madrid, ultima, sosită înainte de încheierea perioadei de mercato, pentru peste 200 de milioane de euro!

Atunci când a procedat aşa, preferând să păstreze un fotbalist care, de la data de 1 ianuarie 2022 intră în ultimele şase luni de contract, Al-Khelaifi a mizat pe faptul că îl va convinge, totuşi, pe Mbappe să-şi prelungească acordul. Din păcate pentru omul de afaceri din Qatar, un astfel de scenariu pare din ce în ce mai puţin probabil. Iar ultimul interviu al lui Mbappe, acordat pentru francezii de la RMCS Sport, confirmă această situaţie.

„Le-am spus din iulie că plec“

Încă de la începutul dialogului cu jurnalistul Jerome Rothen (fost fotbalist la PSG!), Mbappe şi-a clarificat poziţia: „Am cerut să fiu lăsat să plec şi, din acel moment, nu mi-am dorit prelungirea contractului“.

Internaţionalul francez a insistat apoi că a făcut tot posibilul ca PSG să încaseze o sumă de transfer după plecarea sa: „Mi-am dorit ca PSG să mă vândă ca să primească o sumă de bani pe care să o folosească pentru aducerea unui jucător de calitate. Le-am şi spus asta din timp. Speranţa mea era ca atât eu, cât şi clubul vom avea de câştigat. Nu mi-a plăcut deloc că s-a lăsat de înţeles că am anunţat că vreau să plec, în ultima săptămână din august, înainte  de terminarea perioadei de transferări. Am anunţat clubul din luna iulie că vreau să plec“.

Mai departe, Mbappe a respins şi acuzaţiile potrivit cărora e în război cu Leonardo, directorul sportiv al clubului. 

„S-a speculat că am respins şase, şapte oferte de prelungire şi că am refuzat să mai vorbesc cu Leonardo. Ceea ce nu e adevărat deloc. În cei patru ani, de când sunt la PSG, am fost mereu fericit. Şi încă sunt. Dar poziţia mea a fost clară. Le-am spus că vreau să plec şi le-am spus asta din timp. Dar îi respect pe cei din club. Şi le-am transmis: «Dacă nu vreţi să plec înainte de expirarea contractului, atunci stau până la final»“, a declarat Mbappe. 

Declaraţiile sale confirmă, practic, speculaţiile de până acum: în ianuarie, francezul va semna cu Real Madrid, acolo unde va şi ajunge, din postura de fotbalist liber de contract, din vara anului viitor. În afară de el, preşedintele Florentino Perez intenţionează să-l ia şi pe norvegianul Erling Haaland (21 de ani). Doar că această mutare se va face în schimbul sumei de 75 de milioane de euro, aceasta fiind clauza de reziliere din contractul lui Haaland cu Dortmund.

VEZI FRAGMENTE DIN INTERVIUL LUI MBAPPE

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite