Mărturia unei gimnaste de top, care povesteşte ce a îndurat la lot: „Jap, trosc... Are domnul Bellu o mână grea!“

Maria Olaru, fostă campioană mondială absolută, la Tianjin în 1999, pregăteşte lansarea unei cărţi autobiografice, în care povesteşte sacrifiiciile făcute pentru marea performanţă.

Lansarea oficială va avea loc pe 4 iunie la ora 13:30 la târgul de carte Bookfest la Romexpo. Biografia Mariei se numeşte "Preţul aurului. Sinceritate incomodă" şi poate fi achiziţionată la preţul de 39 de lei. Gazeta Sporturilor a publicat câteva pasaje din această carte cu adevărat impresionantă. 

"Am avut o zi foarte proastă. La antrenamentul de dimineaţă am mers prost. De când m‑am trezit din pat mă durea spatele foarte tare. Atunci la antrenament nu am putut să fac mai nimic. Când a văzut d‑nul Cărpinişan că fac prost la treişaizeci, a început să mă bată. Mi‑a tras trei palme până la bârnă.

La bârnă am stat în faţa lui în poziţie de drepţi şi iar mi‑a tras o palmă, apoi m‑am urcat din nou pe paralele şi iar am făcut prost pentru că mă durea spatele din ce în ce mai tare. Când m‑am dat jos, iar m‑a bătut, mi‑a dat cu palma peste faţă şi m‑a trântit jos pe parchet, când eram jos acolo a început să mă calce în picioare. Plângeam foarte tare. Mi s‑au umflat ochii şi faţa. La ochi eram puţin vânătă".

"După‑amiază a fost teroare. Am început cu sol, m‑a bătut şi s‑a purtat urât cu mine. Mi‑a dat de două ori tare cu cauciucul peste fund. După ce m‑a bătut, nu am mai făcut nimic. Îi făceam în contră şi făceam mutre. Apoi m‑a trecut la sărituri. Acolo mi‑am bătut joc de ea, atunci Lili Cosma m‑a dat afară din sală. Am stat în vestiar tot schimbul, apoi m‑a chemat la paralele.

Acolo am mers bine cu o singură excepţie, m‑am lovit la coaste. După antrenament mi‑a zis că nu mai face niciodată cu mine sărituri şi mi‑a mai spus catâr încăpăţânat. Era iute la mânie şi la meserie. La început, când vedeam ce le făcea celorlalte... mă cam umpleam de groază. Eu, care veneam de acasă cu spaimele şi obsesiile mele - era tocmai ce nu‑mi trebuia. Uneori, teroarea e mai greu de suportat când te temi că vei fi pedepsită, decât pedeapsa în sine".

"Partea şi mai groaznică a urmat după aceea: părinţii Andreei Ulmeanu au fost convocaţi la şcoală, căci antrenorii principali voiau s-o exmatriculeze, ca să dea un exemplu pentru toate celelalte. Aşa se face că eu (altfel, prea obişnuită cu violenţele fizice care îmi maltrataseră copilăria) a trebuit să asist şi la o scenă cumplită, pe care nu o pot uita.

Acolo, în sală, pe aparatul numit „sol”, în faţa tuturor, tatăl colegei noastre şi-a scos cureaua de la pantaloni, a pus-o jos şi a bătut-o, lovind-o cu sălbăticie, parcă incitat de plânsetele şi contorsionările ei. A fost un spectacol degradant şi, pentru mine, traumatizant. Despre omenie sau utilitate, ce să mai vorbim? Nimeni n-a intervenit, în vreun fel, să i-o scoată din mâini. De furie şi de ruşine, am plâns, apoi, tot antrenamentul.

La sfârşitul şedinţei de pregătire, îl aud pe dl. Bellu: «Olaru, ia vino-ncoace!… Ce-i asta la tine? Tu crezi că pentru tine ar plânge vreuna?». Şi iar… jart… trosc, mi-a îndesat câteva palme de învăţătură. Şi are dl. Bellu o mână grea!… Dar dreptate a avut: niciuna dintre fete, deşi se petrecuse sub ochii lor, nu a reacţionat în vreun fel. Nu le privea pe ele."

Sursa: dolcesport.ro