Marius Urzică: „Cea mai mare dorinţă: încă un aur olimpic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calul cu mânere a fost aparatul la care Urzică a obţinut cele mai mari succese
Calul cu mânere a fost aparatul la care Urzică a obţinut cele mai mari succese

Cooptat în stafful tehnic al lotului masculin de gimnastică, Marius Urzică vrea ca măcar unul dintre băieţii pe care îi pregăteşte să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la JO. Campion olimpic, mondial şi european la cal cu mânere, Marius va pregăti lotul olimpic la paralele şi la aparatul său preferat.

„Adevărul Sporturi": Te-ai întâlnit cu băieţii şi cu ceilalţi antrenori din stafful lotului pentru a pune la cale „planul de bătaie"?

Marius Urzică: Prima reuniune va fi pe 4 ianuarie, în sala de antrenament. Am mai vorbit cu băieţii, care s-au aflat până aproape de sfârşitul anului în cantonament lângă Târgu Mureş. Cu ceilalţi colegi ai mei n-am avut timp, având în vedere că au fost Sărbătorile şi toată lumea a fost plecată. Când ne vom vedea luni, vom pune toate detaliile la punct. Deocamdată ştiu că voi antrena la cal cu mânere şi parelele. Restul aparatelor nu ştiu cum sunt împărţite.

În ce măsură îţi vei păstra şi celelalte „joburi" pe care le-ai avut până acum?

Rămân în continuare antrenor la Dinamo, însă nu voi mai antrena grupa de copii. Nici nu aş avea timp, având în vedere că vor fi două antrenamente pe zi la lot. Dar dacă va fi nevoie vreodată de vreo mână de ajutor din partea mea acolo, o întind cu mare plăcere. Restul „joburilor" le voi introduce în programul meu în funcţie de timpul pe care îl voi mai avea la dispoziţie. Din păcate, Romanian Golden Team nu mai funcţionează la parametrii de altădată, deoarece mulţi din cei care o alcătuiau s-au împrăştiat în diferite colţuri ale lumii .

Există vreo presiune sau vreo teamă de ceva o dată cu venirea la lot?

Presiune există pentru că sunt şi responsabilităţi mari. Însă nu mi-e teamă de nimic. Ştiu că va fi mult de muncă, dar niciodată nu am dat înapoi când am dat de greu.

Care este cea mai mare dorinţă a ta la lotul naţional?

Aş vrea din tot sufletul să mai văd că un gimnast român obţine un aur olimpic. Şanse, potenţial şi dorinţă avem. Marian Drăgulescu îşi doreşte mult acest lucru, la fel şi ceilalţi băieţi. Însă până acolo avem de tras.

V-aţi stabilit un obiectiv pe 2010?

Acesta îl vom stabili tot la începutul lui ianuarie, când ne vom întâlni. Probabil federaţia şi-a propus ceva, însă, având în vedere că ne aflăm la început, iar Campionatele Europene sunt foarte aproape, în aprilie, ne va fi foarte greu să efectuăm exerciţiile şi să le stăpânim aşa cum trebuie. Noi vom face tot posibilul, restul rămâne de văzut.

Cine a fost idolul tău ca antrenor?

N-am avut niciun idol nici ca antrenor, nici ca sportiv. Întotdeauna am încercat să ascult de fiecare antrenor pe care l-am avut şi să copiez ce este mai bun. Am încercat să mă formez eu, ca persoană, ca sportiv şi, în ultimii ani, ca antrenor.

Pe lângă antrenor la lotul de gimnastică masculină, vei fi şi arbitru internaţional?

Am fost arbitru internaţional, însă acum am rămas doar pe plan intern. Nu ştiu dacă voi mai avea timp să mă apuc şi de arbitraj, cu toate că e bine pentru gimnastica românească să aibă pe cineva acolo. Chiar şi eu am avut unele „probleme" de acest gen şi am venit pe locul doi. Că până la urmă eşti evaluat de oameni, care percep cum văd ei situaţia şi e bine să ai un om care să-ţi ia apărarea acolo.

Carte de Vizită

Nume şi prenume: Marius Daniel Urzică
Data şi locul naşterii: 30 septembrie 1975, Topliţa (judeţul Harghita)

Palmares:
- 1994 - Campionatele Mondiale (Brisbane, Australia) - locul 1 la cal;
- 1994 - Campionatele Europene (Praga, Cehia) - locul 1 la cal;
- 1996 - Jocurile Olimpice (Atlanta, SUA) - locul 2 la cal;
- 1999 - Campionatele Mondiale (Tianjin, China) - locul 2 la cal;
- 2000 - Jocurile Olimpice (Sydney, Australia) - locul 1 la cal;
- 2001- Campionatele Mondiale (Ghent, Belgia) -locul 6 cu echipa;
- 2002 - Campionatele Mondiale (Debrecen, Ungaria) - locul 1 la cal;
- 2003 - Campionatele Mondiale (Anaheim, SUA) - locul 5 la cal şi locul 5 cu echipa;
- 2004 - Jocurile Olimpice (Atena, Grecia) - locul 3 cu echipa şi locul 2 la cal.
- Două elemente din gimnastică, unul la paralele şi altul la cal, îi poartă numele.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite