Maria Şarapova îi ridică mingea la fileu Simonei Halep: „Am mai jucat cu ea de două ori, dar acum este la alt nivel!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax
FOTO Mediafax

Câştigătoarea turneului WTA de la Madrid, Maria Şarapova, o laudă pe adversara ei din finală, românca Simona Halep, despre care spune că este la un nivel mult mai ridicat faţă de anul trecut.

Maria Şarapova a avut nevoie de trei seturi şi aproape două ore de joc pentru a o învinge pe Simona Halep în finala turneului WTA de la Madrid. Forţa şi determinarea cu care a jucat românca în finală au impresionat-o pe Şarapova, care a vorbit în termeni laudativi despre ocupanta locului 5 în ierarhia mondială.

"Anul trecut am pierdut finala (n.r. la Madrid) şi îmi doream foarte mult ca în acest an să reuşesc mai mult. A fost o săptămână fantastică. Am mai jucat cu Simona de două ori, dar acum ea este cu adevărat la un alt nivel. Nu ştiu cum am reuşit. În primul set nu i-am pus probleme, acesta este tenisul pe care îl poate juca ea. Ştiam că trebuie să joc diferit după primul set pentru a câştiga meciul. Pentru mine toate turneele sunt importante. Anul trecut am fost aproape, iar astăzi nu am avut un prim set bun, dar ştiam că nu este totul terminat", a comentat Şarapova, potrivit site-ului wtatennis.com.

Maria Şarapova a câştigat turneul de la Madrid, patronat de Ion Ţiriac, după ce a învins-o în finală, cu 2-1 la seturi, pe Simona Halep. Pentru accederea în finală, la Madrid, Simona a fost răsplătită cu 342.600 euro şi 650 de puncte WTA. În această săptămână, românca va participa la turneul WTA de la Roma, urmând să joace direct în turul secund. Anul trecut, Halep a avansat până în semifinalele acestui turneu.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite