Maratonul de la Berlin a „hipnotizat“ din nou planeta: În cât timp a parcursul câştigătorul distanţa de 42 de kilometri

Maratonul de la Berlin a „hipnotizat“ din nou planeta: În cât timp a parcursul câştigătorul distanţa de 42 de kilometri

Berlin, având un traseu plat şi extrem de rapid, e renumit pentru faptul că stabileşte, periodic, recorduri mondiale.

Visul oricărui maratonist e să ajungă la finish în sub 2 ore! Deocamdată, recordul mondial a fost stabilit, în 2018, la Berlin. Atunci, Eliud Kipchoge (Kenya) a terminat cursa în 02 ore, 01 minut şi 39 de secunde. 
 
Duminică, recordul lui Kipchoge a fost la un pas de a fi doborât! Potrivit site-ul de specialitate, 4run.ro, în absenţa lui Kipchoge, etiopianul Kenenisa Bekele a parcurs distanţa de 42 de kilometri în 02 ore, 01 minut şi 41 de secunde. Adică, a fost la doar două secunde de timpul realizat, anul trecut, de Kipchoge!
 
Podiumul a fost completat de alţi doi sportivi din Etiopia: 
 
1. Bekele, Kenenisa 2:01:41
2. Legese, Birhanu 2:02:48
3. Lemma, Sisay 2:03:36
 
Alex Corneschi, Personal Best, de locul 60
 
În cadrul Maratonului Internaţional de la Berlin, desfăşurat duminică, a alergat şi românul Alexandru Corneschi. 4run.ro a notat că acesta a terminat cursa cu un Personal Best: 02 ore, 18 minute şi 12 secunde. Astfel, s-a clasat pe locul 60 în clasamentul general.
 
Cu acest timp, acum doi ani, Corneschi ar fi îndeplinit baremul de calificare la Jocurile Olimpice. Acum însă, acest barem înseamnă 02 ore, 11 minute şi 30 de secunde, aşa că Alexandru Corneschi n-a prins biletele pentru Tokyo 2020.
 
Anul trecut, sportivul român a încheiat Maratonul Internaţional de la Berlin în 02 ore, 21 de minute şi 59 de secunde, aşa că acum a reuşit să-şi îmbunătăţească, totuşi, rezultatul. 
 
Top 3 timpi maraton pentru atleţi români încă în activitate
 
1. Marius Ionescu, 2.13.00
2. Alexandru Corneschi, 2.18.12
3. Nicolae Soare, 2.18.52
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările